Petrișor Peiu acuză: Cine a cheltuit câteva milioane de euro ieri pentru a apăra decizia Oanei Gheorghiu de a ,,plasa” acțiunile Hidroelectrica și Romgaz către câteva fonduri alese de guvern?

Petrișor Peiu a adus în atenție că „cineva” ar fi cheltuit sume considerabile pentru a „republica, prin zeci de mii de conturi, in aproape toate ziarele si la aproape toate televiziunile” una dintre postările vice-premierului Oana Gheorghiu. Liderul senatorilor AUR susține că a fost „incriminat” că deține „acțiuni, în valoare de peste 1 milion de euro, la câteva companii listate la bursă”.

Context. Pe 1 mai 2026, Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat o listă cu firme de stat la care Petrișor Peiu deţine acţiuni. Printre acestea se numără Romgaz SA, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, precum și Transelectrica. AICI este lista întreagă. Acum, liderul senatorilor AUR a oferit o reacție.

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR

„Oana Gheorghiu minte cu nerușinare atunci când spune că eu m-aș opune listării la bursă”

„Cineva a cheltuit ieri câteva milioane de euro pentru a republica, prin zeci de mii de conturi, în aproape toate ziarele și la aproape toate televiziunile, o postare a vice-premierului Oana Gheorghiu. În postarea respectivă, eram incriminat pentru faptul că aș deține acțiuni, în valoare de peste 1 milion de euro, la câteva companii listate la bursă.

Această postare nu aduce însă nimic nou, declarația mea de avere din 2024 fiind publică, dar nici nu răspunde la problema pe care eu am indicat-o cu precizie: Oana Gheorghiu a propus guvernului, pe 15 aprilie, un mecanism prin care, în maxim 4 luni, ar fi urmat să atribuie acțiuni la un preț mult mai mic decât valoarea de piață, la Hidroelectrica și Romgaz, în valoare de peste 10 miliarde de lei unor fonduri de investiții alese în mod discreționar de către guvern.

Fondul problemei rămâne, așadar, fără răspuns de la guvern și de la dublul vice premier.

Cât privește portofoliul meu de acțiuni, el este obținut în peste 20 de ani și numai prin tranzacții cât se poate de corecte, fiind în întregime realizat pe platforma Bursei de Valori.

Acțiunile la companiile cu capital majoritar de stat le-am cumpărat, în cea mai mare parte, de pe piața de capital, după derularea ofertelor publice inițiale, la care guvernele au avut grijă să aloce 80% din acțiuni fondurilor de investiții și doar 20% cetățenilor români. Dar măcar alocările s-au făcut transparent.

Oana Gheorghiu minte cu nerușinare atunci când spune că eu m-aș opune listării la bursă. Am zeci de articole și sute de apariții publice în care îndemn la capitalizarea companiilor românești, de stat sau private, pe bursă! Ba chiar am proiecte de lege depuse în parlament care prevăd listări la bursă. As spune chiar că, din actualul parlament, sunt cel mai vocal susținător al folosirii bursei de valori pentru capitalizarea companiilor de stat.

Mă opun, însă, cu fermitate, metodelor obscure de ,,plasare accelerată privată” a averii statului către niște fonduri străine alese pe spranceană de guvern.

În tot acest război nedemn al guvernului Bolojan contra mea, s-a pierdut din vedere un amănunt important: guvernul a mai pierdut peste 450 de milioane de euro din PNRR, dintre care 200 de milioane pentru modul în care s-au numit conducerile companiilor de stat, companii care ar fi trebuit supravegheate și corectate chiar de către subordonații vicepremierului Oana Gheorghiu!

Întrebare de final: cine a cheltuit câteva milioane de euro ieri pentru a apara decizia Oanei Gheorghiu de a ,,plasa” acțiunile Hidroelectrica și Romgaz către câteva fonduri alese de guvern?”, a notat Petrișor Peiu pe Facebook.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Accident grav cu ATV-ul în Prahova: un bărbat a murit, iar un copil de 6 ani a fost rănit

Un accident grav cu ATV-ul a avut loc vineri în orașul Breaza, județul Prahova, în zona Valea Târsei. Un bărbat de 37 de ani...

Avalanșă în Bucegi, cel puțin o persoană ar fi fost prinsă sub zăpadă. Salvamontiștii intervin pe Valea Coștilei

O avalanșă s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coștilei, în Masivul Bucegi, iar cel puțin o persoană ar fi fost surprinsă sub zăpadă, anunță reprezentanții...

Trump descrie cum acționează armata SUA în blocada Strâmtorii Ormuz: „Suntem ca nişte piraţi”

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că armata americană a acţionat „ca nişte piraţi” în cadrul unei operaţiuni navale menite să captureze o...

ULTIMA ORĂ