Italia. Guvernul Giorgiei Meloni devine al doilea cel mai longeviv din istoria de 80 de ani a țării ca republică

Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a devenit, sâmbătă, al doilea cel mai longeviv din istoria de 80 de ani a Republicii Italiene, de la al Doilea Război Mondial și până în prezent.

Giorgia Meloni a marcat acest lucru făcând o postare pe rețelele sociale, subliniind că punctul în care a ajuns guvernul nu îl vede ca pe o „realizare”, ci ca pe un sentiment de responsabilitate și mai mare față de italieni.

„Începând de astăzi, guvernul pe care am onoarea să-l conduc devine al doilea cel mai longeviv din istoria republicii. Nu consider acest lucru o realizare de sărbătorit, ci o responsabilitate și mai mare față de cetățenii italieni. Mulțumesc celor care continuă să ne susțină, să creadă în munca noastră și în seriozitatea angajamentului nostru. Vom merge mai departe cu determinare pentru a duce la bun sfârșit drumul pe care l-am început, cu respect pentru mandatul primit de la cetățenii italieni și cu un singur reper: interesul național”, a scris Giorgia Meloni într-o postare pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Giorgia Meloni (@giorgiameloni)

Potrivit agenției ANSA, Giorgia Meloni, prima femeie premier a Italiei, își propune să devină primul lider modern din țară care va încheia un mandat complet de cinci ani fără remanieri în septembrie anul viitor.

Ea a câștigat alegerile parlamentare din Italia din 22 octombrie 2022 în coaliţie cu Liga, partidul de extremă dreaptă al lui Matteo Salvini, şi cu Forza Italia, partidul conservator al lui Silvio Berlusconi. Sâmbătă, guvernul condus de Meloni a ajuns la 1.288 de zile de mandat și este depăşit doar de al doilea guvern al lui Berlusconi (2001-2005), care a durat 1.412 zile.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Polonia lansează un apel către țările NATO după decizia lui Trump privind Germania: „E dezastruos”

Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, după anunţul Pentagonului privind retragerea a circa 5.000 de militari americani din Germania, că principalul pericol pentru...

Pisicuțele din politica românească. Topul felinelor care au făcut carieră în România, țara cu cei mai mulți iubitori de pisici din Europa

Un prieten cu blană poate deveni foarte repede cel mai bun îndulcitor al imaginii publice, pentru un politician. Mai ales dacă acesta se află...

Un petrolier a fost deturnat în largul Yemenului și a fost condus spre Somalia. Crește amenințarea atacurilor maritime

Un petrolier a fost deturnat sâmbătă de oameni înarmați în largul coastelor yemenite și condus în direcția Somalia, a anunțat Garda de Coastă din...

ULTIMA ORĂ