Incendiu într-un apartament din Piatra-Neamț, provocat de o oală lăsată nesupravegheată pe aragaz

Un apel la 112, sâmbătă seara, în jurul orei 19:15, a semnalat prezența unui miros de fum pe casa scării unui bloc de locuințe din municipiul Piatra-Neamț. La fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț și ale IPJ.

Potrivit autorităților, „ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că se degajă fum dintr-un apartament situat la parterul blocului”.

Incendiul se manifesta „cu flacără deschisă și degajări de fum în zona aragazului, unde o oală fusese lăsată nesupravegheată, fiind afectate și materiale combustibile aflate în apropiere”.

Pompierii au intervenit atât pentru stingerea incendiului, cât și pentru evacuarea fumului din locuință și de pe casa scării.

În paralel, două persoane aflate în apartamentul în care a izbucnit incendiul au fost evacuate, fără a necesita îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind nesupravegherea sistemului de gătit aflat în funcţiune.

Autoritățile au mai menționat că nu a fost necesară evacuarea locatarilor din întregul imobil.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

CNAS: Evaluarea numărului real de paturi pentru spitalizarea continuă este inevitabilă și necesară. Președinte instituție: Adevărata provocare nu este dacă trebuie făcute reduceri, ci modul și zonele în care...

Casa Națională de Asigurări de Sănătate apreciază că evaluarea necesarului real de paturi pentru spitalizarea continuă reprezintă un proces necesar și inevitabil, spune președintele...

VIDEO Furnicar pe Autostrada Moldovei. Umbrărescu a adus 5.000 de muncitori. Prima țintă majoră, în august

Constructorul român Umbrărescu a adus 5.000 de muncitori și peste 1.000 de utilaje care lucrează zi și noapte pe tronsoanele Focșani – Bacău...

Serie A: Egal fără goluri în Como – Napoli

Echipa italiană Como a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa campioană a Italiei, Napoli, în etapa a 35-a din...

ULTIMA ORĂ