Un grup de observatori de păsări din Serbia a cumpărat un „petec” de pădure. Iubitorii de natură au donat

Cele două hectare de fond forestier, numite „Pădurea Privighetoarei”, este o zonă verde rară în regiunea predominant de câmpie și teren agricol a Serbiei. Societatea sârbă pentru Protecția și Studiul Păsărilor a cumpărat bucata de 2 hectare de teren anul trecut, printr-o companie publică de strângere de donații. Scopul a fost acela de a conserva pădurea, dar și de a da un exemplu în ceea ce privește protecția mediului, potrivit Associated Press. 

„Această pădure era proprietate privată și am văzut că a fost scoasă la vânzare”, a declarat Uros Stojiljkovic, reprezentantul asociației pentru sursa citată.

Acesta a adăugat că, probabil, dacă terenul era cumpărat de altcineva, copacii ar fi fost tăiați.

„Valoarea lemnului era mai mare decât prețul terenului. Astfel am protejat-o”, spus Stojiljkovic.

Animale și păsări care prosperă în cele două hectare de pădure

Potrivit lui Stojiljkovic, pădurea o varietate de specii de păsări și animale care „prosperă în acest habitat umed”. Acum asociația urmează să inventarieze plantele, dar și animalele din zonă, păstrând în același timp pădurea în starea ei actuală.

Bucata de pădure a costat 8.000 de euro, iar suma necesară pentru a-l cumpăra a fost strânsă în mai puțin de o lună. Pe lângă această sumă, sute de persoane au donat pentru cumpărarea unor terenuri suplimentare, spune Natasa Jancic.

Succesul acestei inițiative arată interesul cetățenilor sârbi pentru protecția naturii, în contextul în care Serbia se confruntă, la rândul său, cu probleme de mediu: de la poluarea aerului și a râurilor, până la gestionarea deșeurilor sau construcțiile care amenință zonele verzi.

Guvernul de la Belgrad s-a angajat să sporească eforturile de protecție a mediului în cadrul aderării la UE, însă organizațiile de protecție a mediului atrag atenția că, în realitate s-au făcut puține progrese.

Organizația care a cumpărat bucata de pădure a fost lansată în urmă cu 3 decenii ca un grup mic, format din experți iubitori de natură. Cu toate acestea, grupul a crescut, iar Societatea pentru Protecția și Studiul Păsărilor pentru iubitorii de natură.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ce conţine propunerea în 14 puncte a Iranului de a pune capăt războiului. Planul vizează ridicarea blocadei navale

Iranul a oferit Statelor Unite o propunere în 14 puncte pentru încheierea războiului, incluzând ridicarea blocadei navale, garanţii de neagresiune, retragerea forţelor americane și...

Secretarul general al Partidul Național Liberal, Dan Motreanu: „PSD și AUR, două fețe ale aceluiași sistem politic”

Dan Motreanu, Secretarul general al Partidul Național Liberal, a susținut, printr-o postare pe Facebook, faptul că relația dintre PSD și AUR ar fi în...

Maia Sandu, de Ziua Libertății Presei: O democrație poate dăinui doar dacă există jurnaliști curajoși

Oficiala le-a mulțumit jurnaliștilor din Republica Moldova care au contribuit la consolidarea și la apărarea democrației, în contextul atacurilor „fără precedent” asupra dreptului Republicii...

ULTIMA ORĂ