Un copil de 4 ani a murit înecat, într-un lac din județul Vrancea. Cum s-a întâmplat tragedia

Un copil de 4 ani a murit înecat, duminică după-amiază, într-un lac din localitatea Suraia, județul Vrancea. Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a fost alertat la ora 16:25, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la dispariția minorului în vârstă de 4 ani și 6 luni.

Din primele informații, copilul se afla împreună cu mama sa în vizită la o locuință din localitate, moment în care a fost pierdut din vedere pentru scurt timp.

Imediat după sesizarea dispariției au fost declanșate activități de căutare de către autorități și localnici, ulterior minorul fiind găsit într-un lac situat în apropierea zonei de dispariție.

La fața locului a sosit în cel mai scurt timp un echipaj medical tip C2 cu medic, dar – în urma examinării clinice – medicul echipajului a constatat prezenta semnelor clare de moarte biologică, instalate anterior momentului descoperirii.

Așadar, din păcate, timpul petrecut sub apă a făcut imposibilă orice manevră de salvare. Astfel, având în vedere prezența semnelor incompatibile cu viața, nu au mai fost inițiate manevre de resuscitare, fiind declarat decesul la fața locului.

Cazul se află acum în atenția organelor de poliție pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs această tragedie.

Autorul mai recomandă:

„Delta” de la Mărăcineni a luat VIAȚA unui copil de 13 ani! Cine este responsabil de TRAGEDIE?! Excavări haotice au creat gropi de 6-7 metri adâncime în albia Buzăului

Tragedie la o pensiune din stațiunea Straja: Un copil de 3 ani, lăsat nesupravegheat pentru scurt timp de părinți, s-a înecat în piscină / Poliția a deschis un dosar penal

Mama celor doi copii înecați de tatăl lor într-un râu din Bacău, dezvăluiri șocante: „Mi-a luat fata din casă și a zis că e ultima oară când o văd”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

LaLiga: Victorii pentru Ionuţ Radu şi Andrei Raţiu

Echipele Celta Vigo şi Rayo Vallecano, la care joacă Ionuţ Radu şi Andrei Raţiu, au obţinut victorii în partidele disputate, duminică, în etapa a...

Ciprian Ciucu: PSD să-și asume guvernarea dacă dărâmă Guvernul Bolojan. Nu mai acceptăm să fim bătaie de joc

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat duminică, la Antena 3 CNN, că PSD trebuie să își asume guvernarea dacă dărâmă Guvernul Bolojan alături de...

Ciprian Ciucu s-a alăturat manifestației din Piața Victoriei

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a alăturat manifestației de susținere a Guvernului Bolojan, în piața Victoriei.  Știre în curs de actualizare RECOMANDAREA AUTORULUI: Manifestație de susținere a Guvernului...

ULTIMA ORĂ