Nicușor Dan îi felicită pe elevii din lotul național de robotică, învingători la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din SUA

Președintele Nicușor Dan i-a felicitat, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, pe elevii din lotul național de robotică, învingători la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din SUA. Șeful statului a publicat și o galerie foto, în care apare alături de olimpici.

FOTO – Facebook.com/NicusorDan.ro

„Felicitări elevilor români din lotul național de robotică care au participat la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, și au câștigat primele patru locuri ale acestei prestigioase competiții internaționale.

Pe o parte dintre aceștia i-am cunoscut în luna aprilie, când se aflau în tabăra de pregătire de la Universitatea de Vest din Timișoara și am fost impresionat de energia și creativitatea lor.

  • Echipa Velocity de la liceul “Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila a câștigat Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
  • Echipa Heart of RoBots de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău a câștigat locul al doilea.
  • Echipa Quantum Robotics de la Liceul Internațional de Informatică din București a câștigat locul al treilea
  • Echipa AiCitizens de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani a câștigat locul al patrulea.

România e mândrǎ de voi!”, este mesajul președintelui.

FOTO – Facebook.com/NicusorDan.ro

Autorul mai recomandă:

Elevi calificați la o competiție internațională de robotică din SUA, respinși la înscrierea la Bac. Explicația incredibilă a Ministerului Educației

Cercetătorii români dezvoltă „pielea artificială” care transformă atingerea în semnal electric. Miza: proteze care redau senzații

Robo-polițiștii în China. În Shenzhen, mulțimi de oameni s-au adunat pentru a-i urmări pe roboți la lucru

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SUA vor contribui la eliberarea navelor din Strâmtoarea Ormuz începând de luni dimineață, afirmă Trump

„Le-am spus reprezentanților mei să îi informeze că vom depune toate eforturile pentru a le scoate navele și echipajele în siguranță din strâmtoare”, a...

Cristi Chivu, campion cu Inter în Italia. Echipa pe care o antrenează românul a învins Parma și a luat titlul

Cristi Chivu, campion cu Inter în Italia. Echipa pe care o antrenează românul a învins Parma și a luat titlul   Știre în curs de actualizare

Dacian Cioloș s-a fotografiat cu Nicușor Dan și Maia Sandu, în avionul care i-a dus în Armenia

Consilierul prezidențial Dacian Cioloș îl însoțește pe președintele României, Nicușor Dan, la Erevan, la Summitul Comunității Politice Europene, în contextul demersurilor sale legate de...

ULTIMA ORĂ