O femeie de 60 de ani a fost lovită de tren, într-o localitate din județul Suceava

O persoană a fost lovită de tren, duminică seară, pe raza localității Stroiești, din județul Suceava. Este vorba de garnitura IR 1831 (Timișoara-Iași).

Victima e o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani. Din nefericire, la sosirea medicilor, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.

FOTO – Caracter ilustrativ: FOTO – Facebook/CFR Infrastrcutură

Pompierii din cadrul Detașamentului Suceava au intervenit la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).

Autorul mai recomandă:

Căruță lovită de tren la Miercurea Ciuc. Un mort și 4 răniți, dintre care 3 minori. Elicopter SMURD trimis la fața locului

Misterul MORȚII tinerei găsită lângă o cale ferată din Bacău, elucidat. Ultimele clipe din viață. Cine i-a mutat trupul

Momente de groază pentru 90 de călători. Un bărbat a fost lovit mortal de tren

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

La Liga: Real Madrid a învins Espanol Barcelona / Se va decide titlul pentru Barça în El Clasico?

Real Madrid a învins Espanol Barcelona cu scorul de 2-0, duminică, graţie celor două faze de geniu ale atacantului brazilian Vinicius, o victorie care...

Inteligență artificială a descoperit peste 100 de planete ascunse în datele NASA, printre care se numără lumi rare și extreme

Echipa a aplicat acest instrument datelor provenite de la satelitul TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) al NASA, o misiune care scanează cerul în căutarea...

Oana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?

Vicepremierul Oana Gheorghiu a publicat, pe Facebook, răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon, la îndemnul său de a nu vota moțiunea. „Ce...

ULTIMA ORĂ