Stephan Mureșan: accidentul rutier din 2021, alcoolul și decizia care l-a dus în arest preventiv timp de 3 luni

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, Stephan Mureșan, fiul milionarului Sever Mureșan, fost jucător profesionist de tenis și fondator al Băncii Dacia Felix, a vorbit despre evenimentele care i-au schimbat viața, explicând că, pe fond de stres și oboseală, a consumat alcool în timp ce se afla în mașină. Urmărește aici, integral, emisiunea Martorii

Povestea lui Stephan Mureșan arată cum un singur moment poate schimba o viață. El este fiul milionarului Sever Mureșan. Lucra în domeniul imobiliar din România și avea o viață agitată, cu multe deplasări. În 2021, a fost implicat într-un accident rutier. Nu au existat victime, dar consecințele legale au fost serioase. Astfel, a ajuns în arest preventiv pentru trei luni.

„Lucram în domeniul imobiliar în România, iar în 2021 am avut un accident. De fapt, un accident rutier, dar fără victime. În urma acestui accident, am ajuns în închisoare, în arest preventiv, timp de 3 luni” , spune Stephan.

Contextul accidentului

Pe de altă parte, invitatul a recunoscut că nu își amintește momentul exact al accidentului. Detaliile le-a aflat ulterior din rechizitoriul procurorilor. Potrivit declarațiilor sale, incidentul a avut loc pe fondul oboselii accentuate și al stresului acumulat.

„Nu îmi aduc aminte cum s-a întâmplat accidentul. Am aflat despre acesta din rechizitoriul procurorului. În contextul general, pe fond de surmenaj și stres, cauzate de activitatea profesională și de problemele familiale, am consumat alcool în timp ce eram în mașină” , povestește Mureșan

Stephan Mureșan: „Am consumat întreaga sticlă de whisky în aproximativ 30 de minute, pe fond de surmenaj și stres.”

În continuare, Mureșan a povestit că se afla în Brașov. În mașină avea o sticlă de whisky, rămasă de câteva săptămâni. Din cauza oboselii, a decis să bea „un pahar” pentru a se relaxa.

„În acea zi, am ajuns în Brașov. În mașină, care era parcată acolo și pe care o foloseam pentru deplasări în mai multe localități din țară, se afla o sticlă de whisky, pe care o cumpărasem cu câteva săptămâni înainte. Pe fond de surmenaj, stres și oboseală, am vrut să beau un pahar de whisky, pur și simplu, ca să mă revigorez. Aceasta a fost o greșeală fatală, să spun așa, pentru că se pare că am consumat întreaga sticlă în aproximativ 30 de minute” , conchide Stephan Mureșan.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alexandru Rogobete de Ziua Presei: „Nu putem construi nimic într-o societate care se autodistruge zilnic, în care fiecare reuşită este minimalizată”

Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, în care vorbeşte despre generaţia sa, care...

ULTIMA ORĂ Leul continuă prăbușirea. Nou record pentru Euro în România, care se apropie de 5,2 lei la curs oficial. Moneda națională a scăzut și în raport cu celelalte...

Cursul valutar oficial, de referință, anunțat luni de BNR, a ajuns la 5,1998 lei, de la 5,1417 lei, curs înregistrat joi.

Achiziție surpriză în IT-ul din România

Fondul de investiții MidEuropa, care recent a cedat în România rețeaua de centre medicale Regina Maria, cumpără acum pachetul majoritar de acțiuni al Romanian...

ULTIMA ORĂ