Sâmbătă, în jurul orei 22:30, jandarmii din Tulcea au descoperit, asupra unui tânăr de 19 ani, un cuțit de tip briceag, în cadrul unui festival de pe faleza Ivan Patzaichin.
Tânărul a declarat că, din cauza unui conflict mai vechi, petrecut în urmă cu aproximativ trei săptămâni, deținea obiectul pentru a se apăra, având informații că persoana respectivă s-ar afla în zona festivalului.
Acesta a recunoscut că a scos cuțitul și l-a arătat prietenilor, cu care se afla la festival, pentru a demonstra faptul că este pregătit, în cazul în care ar fi avut un nou conflict cu persoana respectivă, moment în care persoanele din jur au devenit vizibil speriate.
Briceagul a fost ridicat de jandarmi, iar pe numele tânărului au fost întocmite actele de sesizare pentru portul fără drept de obiecte periculoase. Cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Recomandările jandarmilor
Jandarmii reamintesc cetățenilor că portul asupra lor, în locuri publice, al obiectelor periculoase este interzis și poate avea consecințe legale. Totodată, astfel de gesturi pot genera panică și pot pune în pericol siguranța celor din jur. În situații de conflict, ei recomandă solicitarea sprijinului forțelor de ordine.
MAI MULT MEDIAFAX



