Victor Ponta, replică pentru Oana Gheorghiu: „Deciziile economice majore implică multe alte elemente decât un simplu PR”

Într-o replică trimisă Oanei Gheorghiu, vicepremier în Guvernul Bolojan, Victor Ponta arată că problemele României nu se rezolvă cu „ elemente” de PR. „Deciziile economice majore implică multe”, spune fostul prim-ministru.

Pe Facebook, Victor Ponta își începe textul cu mesajul „stimată doamnă Viceprim-ministru”.

Ponta: „Un minim efort de documentare…”

„Vă mulțumesc pentru mesajul primit de la echipa dumneavoastră de comunicare, mesaj identic adresat tuturor parlamentarilor români cu ocazia moțiunii de cenzură. Este o inițiativă apreciabilă de PR, dar, ca orice inițiativă strict de PR, are și erori”, își începe mesajul Victor Ponta.

Mai departe, liderul PSD arată următoarele:

Un minim efort de documentare din partea colaboratorilor dumneavoastră ar fi indicat faptul că «dl deputat Ponta Victor Viorel» este aceeași persoană care, în calitate de prim-ministru, a coordonat și implementat atât restructurarea Hidroelectrica, cât și listarea duală, pe piețele de capital de la Londra și București, a Romgaz , Electrica si Nuclearelectrica.

Deși aveam o legitimitate politică dată de votul românilor la alegeri, o majoritate parlamentară extrem de stabilă și o echipă cu experiență în domeniul economic (nu în zona de funcționare a unui ONG), eu atunci am informat, consultat și am colaborat cu toate instituțiile statului, începând chiar cu Parlamentul, în vederea succesului unor asemenea operațiuni complexe – și chiar am reușit.

„M-aș bucura să văd că ați înțeles această realitate”

Această scrisoare și prezentare, făcute de echipa dumneavoastră de PR cu doar câteva zile înainte de moțiunea de cenzură, nu mi-a dat increderea necesară ca ne aflăm acum in situatia in care sa avem garantat un succes al vânzărilor de actiuni in sensul intereselor legitime ale Guvernului si ale Romaniei!

În final, experiența m-a ajutat sa inteleg ca deciziile economice majore implica multe alte elemente decat un simplu PR ( usor de transformat in pura propaganda)! In masura in care veti ramane in functia guvernamentala actuala m-as bucura sa vad ca ati inteles aceasta realitate!

Cu stima !

Deputat Victor Ponta”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Victor Ponta: „Dacă se reface coaliția și doar Bolojan pleacă, AUR va aduna peste 50% din voturile românilor”

Victor Ponta: „USR-ul va critica PSD-ul, dar îl va ruga să revină la guvernare. Vor vrea să-și păstreze ministerele, eventual să mai primească unul”

Confruntat de Gândul cu faptul că USR s-a asociat cu AUR în 2021 să dărâme Guvernul Cîțu, Dominic Fritz acuză o pierdere de memorie. Vezi cum a scăldat-o șeful USR

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Scade numărul caselor vândute. Cu peste 5.000 mai puține decât în martie

În luna aprilie s-au vândut 48.135 de imobile, cu peste 5.000 mai puține decât în martie, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară...

Mii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanţa de 1 Mai

Mini-vacanţa de 1 Mai a adus mii de călători în Gara de Nord, pregătiţi de plecare spre litoralul românesc. Anul acesta, însă, înainte de...

Trei angajaţi ai Ambasadei Rusiei în Austria, acuzaţi de spionaj şi expulzaţi, după ce ORF dezvăluie că ”pădurea de antene” de la ambasadă poate folosi la spionarea unor organizaţii...

Guvernul austriac anunţă luni expulzarea a trei angajaţi ai Ambasadei Rusiei, suspectaţi de spionaj, iar ministrul austriac de Externe Beate Meinl-Reisinger anunţă o ”schimbare...

ULTIMA ORĂ