Scumpirile de pe piață nu-i sperie pe unii dintre petrecăreții care au ajuns în minivacanța de 1 Mai la malul Mării Negre. Cea mai scumpă notă de plată a fost 20.000 de euro în stațiunea Mamaia. La polul opus, în Vama Veche, distracția a fost pe buget, cu pâine, bere și parizer.
Minivacanța de 1 Mai a venit la pachet cu aroganțe anul acesta. Dacă unii dintre turiști au ales să se deplaseze cu elicopterul din „stațiunea milionarilor”, alții au preferat să facă o consumație de zile mari. Cea mai scumpă notă de plată a fost de 20.000 de euro la un club din Mamaia. La polul opus, în Vama Veche, unii dintre turiști au preferat să se distreze cu un buget mult mai mic.
Lux și opulență în stațiunea Mamaia
În această minivacanță de 1 Mai, circa 40.000 de persoane au venit la mare. Precum în alte cazuri, stațiunea Mamaia a fost polul luxului și opulenței și anul acesta. De pildă, unii dintre turiști au ales un transport alternativ, și anume cu elicopterul.
„Cea mai scumpă cameră a fost apartamentul nostru prezidențial, cu 1.500 de euro pe noapte și a fost dat toată perioada. Având în vedere targetul nostru de clienți, bugetul nostru e destul de mare, nu cred că au vreo limită”, a declarat Răzvan Dobre, manager hotel, arată Observatornews.ro.
La polul opus, în Vama Veche, „opulența” s-a mutat la baxul de bere, pâine și parizer. Unii dintre turiști au plecat mai devreme de pe litoral, cu trenul. Dacă în Mamaia Nord s-au cheltuit mii de euro, în Vamă, bugetul s-a axat doar pe câteva sute de lei.
- „Am stat 9 inși pe un pat, patru pâini, un bax de Bucegi și parizer și a fost foarte bine”, a spus un turist.
- „Noi am băut bere și am mâncat sandvișuri destul de multe. La 25 de lei e top, că e și foarte mare”.
- „Aproximativ cam 100 de lei pe zi, pentru că nu am cheltuit prea mulți bani, că băutura costă mult și mă distrez fără să beau”, a spus alt turist.
Autorul recomandă:
- Aroganță în minivacanță. Patru turiști au plecat din Mamaia cu elicopterul. Imaginile au devenit virale
- Imaginile zilei. Cum a ajutat un bărbat un cârd de rațe să treacă o stradă din Constanța
- Un șofer din Mamaia a încercat să ofere mită jandarmilor, după ce ar fi fost prins cu droguri la volan
- Coadă la Loft Mamaia de 1 Mai. Ce metodă inedită au găsit organizatorii ca să-i distreze pe turiștii aflați la rând
Sursă foto: Shutterstock / colaj Gandul
MAI MULT GANDUL.RO





