Gândul a aflat cum va vota Diana Şoşoacă şi SOS la moţiunea anti-Bolojan, de marţi: „Orice ai face, ești într-o situație cumplită”

Diana Şoşoacă face sondaj în partid şi printre simpatizanţi ca să afle cum va vota SOS moţiunea anti-Bolojan, iniţiată de AUR-PSD.PACE, de marţi, 5 mai.

Aceasta a venit de urgenţă, luni, la sediul de partid de la Palatul Parlamentului ca să organizeze sondajul prin care ar urma să afle poziţia partidului pe care-l conduce, cât şi a susţinătorilor săi.

Eurodeputata a declarat, pentru Gândul, că se va vota luni până la miezul nopţii, iar rezultatul va decide care va fi votul pe care SOS îl va da moţiunii anti-Bolojan.

„Cred că este momentul în care poporul să-și aleagă singur soarta și să își asume, să fie și el responsabil. Drept pentru care avem sondaje deschise atât în interiorul partidului. Se va vota până la 00.00. 

Ne interesează atât părerea celor din partid, dar și a celor din afara partidului. Efectiv vom aduna toate sondajele și vom da rezultatul final, astfel încât ceea ce hotărăște poporul aia este”, spune Diana Şoşoacă, pentru Gândul.

Aceasta a dat vina pe „servicii” pentru apariţia moţiunii anti-Bolojan, care ar urmări distrugerea opoziţiei .

„Cred că este făcută special de către servicii pentru a distruge opoziția, pentru că, dacă votez căderea guvernului Bolojan, te poziționezi alături de AUR și PSD.

Dacă nu votezi, te poziționezi alături de PNL, USR și UDMR.

Iar noi am am fost extrem de transparenți dintotdeauna; ceea ce am promis românilor aia am făcut.

Am spus foarte clar că nu ne vom asocia nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu USR, nici cu UDMR. Ar fi culmea.

Deci suntem puși și dacă nu vrei să votezi și te abții, tu tot îi dai un gir lui Bolojan.

Deci, orice ai face, ești într-o situație cumplită, drept pentru care eu am spus: eu nu pot să votez nici cu PNL-ul, dar nici cu PSD”, a completat Diana Şoşoacă, pentru Gândul, la Parlamentul României.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, la Otopeni, după ridicarea imunității în Parlamentul European. „Nu au ei pușcării să mă îngenuncheze”

Diana Șoșoacă, nouă teorie: Ursula von der Leyen a dat telefon în România şi le-a ordonat PSD şi PNL să se împace

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Nicușor Dan, apel la răspuns european coordonat împotriva dezinformării: „Riscurile de azi nu trebuie să devină vulnerabilități”

Nicușor Dan a participat la o reuniune dedicată combaterii dezinformării, atacurilor cibernetice și ingerințelor externe, discuție pe care a co-prezidat-o alături de Jakov Milatović,...

Accident cu trei mașini în Sectorul 6 al Capitalei. Unul dintre șoferi ar fi fost implicat într-un alt incident înainte

Trei maşini au fost implicate, luni, într-un accident rutier produs pe Bd. Geniului, în Sectorul 6 al Capitalei, în urma căruia o femeie de...

Kelemen Hunor: Eu totuşi sper că nu vor fi 233 de voturi şi guvernul condus de Bolojan poate să meargă mai departe/ Întrebat despre eventuale negocieri: Eu n-am negociat...

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, la Parlament, că speră ca marţi, când se supune la vot moţiunea de cenzură comună introdusă de...

ULTIMA ORĂ