Președintele României, Nicușor Dan, a susținut, luni, declarații de presă la finalul participării la reuniunea Comunității Politice Europene din Erevan. Șeful statului a reacționat la anunțul SUA privind retragerea a aproximativ 5.000 de soldați americani din Germania, subliniind că acest lucru „nu este o surpriză”.
„Tema summit-ului B9 este relația transatlantică Tema a fost stabilită acum 3-5 luni și se dovedește foarte actuală. Nu este o surpriză. Încă din primul mandat al președintelui Trump, strategia de apărare a Statelor Unite a spus că se va concentra pe Indo-Pacific mai mult decât pe Europa și că o să existe pași graduali în direcția asta. Acesta este unul dintre pași”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a subliniat faptul că Europa a început „să compenseze deficitul de securitate pe care îl furniza Statele Unite”, menționând în acest sens programul SAFE.
„Bineînțeles că trăim momente complicate, sunt tensiunii, emoții, impulsuri, dar în linii mari eu sunt foarte optimist că Europa, pe măsură ce Statele Unite se vor dezangaja parțial din Europa, Europa singură va reuși să compenseze”, a explicat șeful statului.
De la ce a pornit totul
Decizia anunțată săptămâna trecută de administrația americană a venit pe fondul tensiunilor dintre președintele american Trump și cancelarul german Friedrich Merz, în special după ce Merz a declarat săptămâna trecută că Washingtonul era „umilit” de Teheran în cadrul negocierilor de pace privind încheierea războiului în Orientul Mijlociu.
Concret, Pentagonul intenționează să retragă aproximativ 5.000 de soldați din Germania în următoarele 6-12 luni. Sâmbătă, în cadrul unei declarații de presă care a avut loc în Florida, Trump a confirmat acest plan, însă a avertizat că prezența trupelor în Germania va fi redusă „cu mult mai mult decât 5.000 de soldați”.
MAI MULT MEDIAFAX





