Papa Leon al XIV-lea îl va primi pe Marco Rubio joi, anunță Vaticanul. Vizita, pe fondul intensificării tensiunilor dintre Trump și Suveranul Pontif

Secretarul de stat american Marco Rubio se va afla în Italia în perioada 6-8 mai, informează Departamentul de Stat al SUA. În cadrul acestei vizite oficiale, Rubio se va întâlni și cu Papa Leon al XIV-lea, „pentru a discuta situația din Orientul Mijlociu și interesele comune în emisfera vestică”.

Potrivit unui anunț oficial, ntâlnirea dintre cei doi va avea loc joi, 7 mai, la ora 11:30, la Palatul Apostolic din Vatican.

Biroul de presă al Sfântului Scaun a confirmat întâlnirea după ce la sfârșitul săptămânii trecute, presa italiană anunța că Rubio ar urma să meargă în Italia și la Vatican.

Cei doi s-au întâlnit deja acum un an, după liturghia care a marcat începutul oficial al pontificatului papei.

Schimb de replici între Trump și Papa Leon pe tema războiului din Iran

Deplasarea lui Marco Rubio în Italia vine la câteva săptămâni după ce președintele american Donald Trump și Papa Leon al XIV-lea au avut un schimb de replici în spațiul public privind războiul din Orientul Mijlociu.

Trump l-a criticat pe Papa Leon pe rețelele sociale de mai multe ori în aprilie, numindu-l la un moment dat pe pontif „groaznic”. La momentul respectiv, premierul italian Giorgia Meloni a luat apărarea Suveranului Pontif, calificând drept „inacceptabile” cuvintele adresate de președintele american Donald Trump Papei.

„Papa este capul Bisericii Catolice și este corect și normal ca el să invoce pacea și să condamne toate formele de război”, a spus Giorgia Meloni la momentul respectiv.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Grecia interzice șezlongurile și umbrelele de soare pe plaje. „Mișcarea prosoapelor” impune reglementări dure

Grecia interzice șezlongurile și umbrelele de soare pe plaje. Amenzile pot ajunge chiar și la 220.000 euro, după cum a aflat pe propria piele...

UE cere statelor membre strategii pentru protejarea fermierilor. Ce prevede reforma PAC

Statele membre UE ar trebui să-şi protejeze mai bine fermierii contra riscurilor, cum ar fi schimbările climatice, fluctuaţiile pieţei şi evoluţiile geopolitice, a declarat...

UE cere statelor membre strategii pentru protejarea fermierilor. Ce prevede reforma PAC

Statele membre UE ar trebui să-şi protejeze mai bine fermierii contra riscurilor, cum ar fi schimbările climatice, fluctuaţiile pieţei şi evoluţiile geopolitice, a declarat...

ULTIMA ORĂ