„Kontinental ’25”, desemnat cel mai bun film de lungmetraj la Premiile Gopo 2026. Lista completă a câștigătorilor

„Kontinental ’25” a fost desemnat cel mai bun film de lungmetraj la Gala Premiilor Gopo 2026, eveniment care recompensează cele mai importante realizări ale cinematografiei românești. Filmul s-a impus și la categoriile de interpretare, Eszter Tompa fiind premiată pentru cea mai bună actriță în rol principal, iar Gabriel Spahiu pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Igor Cobileanski, pentru filmul „Comatogen”, producție care a câștigat și trofeul pentru cel mai bun scenariu, semnat de Igor Cobileanski și Alin Boeru.

La categoria cel mai bun actor în rol principal, câștigător a fost Ben Schnetzer, pentru rolul din „Cravata galbenă”. Filmul s-a numărat printre marii câștigători ai serii, obținând premii pentru cele mai bune decoruri, cel mai bun sunet, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură, precum și cel mai bun montaj. „Cravata galbenă” a primit și Premiul publicului.

Marina Palii a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru „Dinți de lapte”, film care i-a adus Emmei Ioana Mogoș trofeul Tânăra speranță. Producția a câștigat și premiul pentru cea mai bună muzică originală, semnată de Marius Leftarache și Nicolas Becker.

Premiul pentru cea mai bună imagine a fost acordat filmului „Catane”, prin George Dascălescu, iar aceeași producție, regizată de Ioana Mischie, a fost desemnată cel mai bun film de debut. Premiul RSC pentru cea mai bună imagine i-a revenit lui Marius Panduru, pentru „The Return”.

La categoria documentar, câștigător a fost „Tata”, regizat de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc. Cel mai bun film de scurtmetraj a fost desemnat „Nebunul”, în regia lui Igor Cobileanski, iar premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație a mers la „Magicianul”, regizat de Bogdan Mureșanu.

Premiul pentru cel mai bun film european a fost acordat producției „Sirât”, distribuită de Transilvania Film.

Gala a inclus și distincții onorifice. Dorina Lazăr și Ovidiu Schumacher au primit premii pentru întreaga carieră, iar Laurențiu Damian a fost recompensat cu Premiul pentru întreaga activitate. Premiul special le-a fost acordat lui Sebastian Coșor și Ștefan Popescu, de la studioul de VFX Safe Frame.

Lista castigatori Premiile Gopo 2026:

Cel mai bun film de lungmetraj: „Kontinental ’25”

Cea mai buna regie: Igor Cobileanski pentru „Comatogen”

Cea mai buna actrita in rol principal: Eszter Tompa pentru „Kontinental ’25”

Cel mai bun actor in rol principal: Ben Schnetzer pentru „Cravata galbena”

Cea mai buna actrita in rol secundar: Marina Palii pentru „Dinti de lapte”

Cel mai bun actor in rol secundar: Gabriel Spahiu pentru „Kontinental ’25”

Cel mai bun scenariu: „Comatogen” – Igor Cobileanski, Alin Boeru

Cea mai buna imagine: „Catane” – George Dascalescu

Cele mai bune decoruri: „Cravata Galbena” – Vlad Vieru

Cel mai bun sunet: „Cravata Galbena” – Constantin Fleancu, Cristinel Sirli

Cele mai bune costume: „Cravata Galbena” – Alessandro Lai, Alina Cristina Dan, Oara Gorunescu, Carmen Moldovan

Cel mai bun film de debut: „Catane” (regia Ioana Mischie)

Cel mai bun film documentar: „Tata” (regia Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc)

Tanara speranta: Emma Ioana Mogos pentru „Dinti de lapte”

Cea mai buna muzica originala: „Dinti de lapte” – Marius Leftarache, Nicolas Becker

Cel mai bun film de scurtmetraj: „Nebunul” (regia Igor Cobileanski)

Cel mai bun scurtmetraj de animatie: „Magicianul” (regia Bogdan Muresanu)

Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura: Lynda Armstrong, Margo Stefan, Bianca Boeroiu, Gabriela Cretan, Clara Tudose pentru „Cravata Galbena”

Cel mai bun montaj: Mircea Olteanu pentru „Cravata Galbena”

Cel mai bun film european: „Sirât” distribuit de Transilvania Film

Pentru RSC pentru cea mai buna imagine: Marius Panduru pentru „The Return”

Premiul publicului: „Cravata Galbena”

Premiul pentru intreaga cariera: Dorina Lazar

Premiu pentru intreaga cariera: Ovidiu Schumacher

Premiul pentru intreaga activitate: Laurentiu Damian

Premiul special: Sebastian Cosor si Stefan Popescu (studioul de VFX Safe Frame)

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Președintele OpenAI dezvăluie că participația sa în companie valorează 30 de miliarde de dolari

Brockman, care a mai spus că nu a investit personal niciun ban în OpenAI, a depus mărturie luni în cadrul procesului care se concentrează...

Ruşii au pierdut teren în aprilie în Ucraina, pentru prima oară din vara anului 2023

Zona controlată de ruşi în Ucraina s-a redus cu aproximativ 120 de kilometri pătraţi între martie şi aprilie, ceea ce nu s-a mai întâmplat...

Risc de derapaj fiscal. Revenirea cursului sub 5,1 lei, improbabilă. UniCredit: "Deprecierea leului, un nou factor de risc". Finanțele se împrumută la peste 7%, înaintea moțiunii

Finanțele au plasat obligațiuni de aproape 629 de milioane de lei, pe un interes ridicat din partea băncilor, chiar dacă aceasta este ultimul împrumut...

ULTIMA ORĂ