Temperaturi de vară, dar și averse, vânt și descărcări electrice. Care sunt zonele vizate. ANM, informații de ultimă oră pentru Gândul

Până la această oră, meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) nu au mai emis avertizări de vreme rea, iar temperaturile se află pe un trend ascendent. Totuși, tabloul general este unul al contradicțiilor. Temperaturile cresc, dar nu lipsesc aversele, intensificările vântului și descărcările electrice.

La ora 07:00, cea mai scăzută temperatură din România, potrivit ANM, s-a înregistrat la Miercurea Ciuc – 1 grad Celsius. Cea mai ridicată temperatură, la aceeași oră, a fost la Sulina, respectiv 12 grade Celsius.

Sursa – ANM

  • La București au fost 7 grade, la Constanța 9 grade și cer senin, la Ploiești 7 grade, iar la Brăila s-au înregistrat 6 grade Celsius.
  • Potrivit ANM, precipitațiile au lipsit.

Au fost 9 grade la Baia Mare și la Timișoara, 12 grade la Botoșani, 9 grade la Buzău și 10 grade la Râmnicu Vâlcea.

ANM: „În zona Capitalei ne așteptăm la o vreme frumoasă”

La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis ultimele informații despre evoluția vremii.

Pentru ziua de astăzi rămâne în continuare de interes aspectul termic, pentru că temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29° cu valori mai scăzute în zona litoralului, până spre 15°.

  • În același timp, avem vreme predominant frumoasă în momentul de față. Cerul este mai mult senin în aproape toate zonele țării.
  • Însă, în cursul după-amiezii și chiar în orele serii, în zona montană și izolat în Carpații Meridionali, dar și în partea de nord a Munteniei, sunt așteptate averse și descărcări electrice.
  • Intensificări ale vântului vor mai fi, pe tot parcursul zilei, în partea de est, dar și de vest a teritoriului și pe crestele montane. Vorbim de intensificări de scurtă durată.

În zona Capitalei ne așteptăm la o vreme frumoasă, cu cer senin și vânt slab până la moderat. Probabilitatea pentru averse va fi foarte redusă, iar temperatura maximă se va situa astăzi astăzi în jurul valorii de 25 de grade”, a transmis, pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Diana Şoşoacă spune că este acuzată că a aprins lumânări la morţi: „Pe procuror îl mai cheamă şi Petru Rareş. Ar fi trebuit să fie şi el un patriot”

Diana Şoşoacă spune că este acuzată că a aprins lumânări la morţi. Acesteeia i-a fost ridicată imunitatea parlamentară  pentru 10 din cele 11 dosare...

ULTIMA ORĂ