Curs, 6 mai. Euro atinge un nou maxim istoric în raport cu leul

Leul a continuat să se deprecieze în fața monedei europene, iar cursul anunțat de Banca Națională a României a urcat miercuri la 5,2688 lei/euro, cel mai ridicat nivel înregistrat până acum.

Noul record depășește valoarea de 5,2180 lei/euro anunțată marți, 5 mai, care era la rândul ei cel mai mare curs din istorie. Creșterea față de ședința precedentă este de 0,0508 lei, echivalentul a 5,08 bani, respectiv aproximativ 0,97%.

Deprecierea vine după mai multe ședințe consecutive de presiune pe leu. Luni, 4 mai, euro fusese cotat la 5,1998 lei, iar pe 30 aprilie cursul ajunsese la 5,1417 lei/euro, nivel considerat atunci un record istoric.

Și alte valute importante au crescut față de leu. Dolarul american a fost cotat miercuri la 4,4746 lei, francul elvețian la 5,7429 lei, iar lira sterlină la 6,0960 lei. Gramul de aur a fost stabilit la 676,0740 lei.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SURPRIZĂ Tranzacție în România – Compania poloneză Zakłady Farmaceutyczne Polpharma, controlată de un milardar, va lansa o ofertă publică de preluare a Biofarm

Compania poloneză Zakłady Farmaceutyczne Polpharma va lansa o ofertă publică de preluare a Biofarm, la un pret de 1,379 lei. pe acțiune

Proprietarul Mega Image și Profi anunță plecarea CEO-ului. Acțiunile cad

Acțiunile retailerului olandez Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, au scăzut în tranzacțiile de miercuri, în pofida rezultatelor trimestriale solide, după ce compania...

ULTIMA ORĂ Romgaz a ajuns la un acord de principiu pentru preluarea Azomureș

Romgaz a ajuns la un acord de principiu pentru preluarea Azomureș

ULTIMA ORĂ