Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că, dacă Iranul își respectă angajamentele asumate, războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului s-ar putea încheia, iar Strâmtoarea Ormuz s-ar putea redeschide.
„Presupunând că Iranul va accepta să respecte ceea ce s-a convenit – ceea ce este, probabil, o presupunere îndrăzneață –, atunci legendara operațiune „Epic Fury” va lua sfârșit, iar blocada extrem de eficientă va permite ca Strâmtoarea Ormuz să fie DESCHISĂ TUTUROR, inclusiv Iranului. Dacă nu vor fi de acord, vor începe bombardamentele, care, din păcate, vor avea o amploare și o intensitate mult mai mari decât înainte.“, a scris președintele american pe contul său de Truth Social.
Anunțul lui Trump vine la puțin timp după ce agenția de știri Reuters a relatat că, potrivit unei surse din Pakistan, Washingtonul și Teheranul sunt pe cale să semneze un memorandum, de o singură pagină, privind încheierea războiului din Orientul Mijlociu.
Sursa pakistaneză a afirmat că un articol publicat anterior de publicația americană Axios cu privire la memorandumul propus era corect.
„Vom încheia acest proces foarte curând. Ne apropiem de final”, a declarat sursa pakistaneză.
Axios a relatat, miercuri dimineața, că Washingtonul se apropia de finalizarea unui memorandum de o pagină menit să pună capăt conflictului cu Iranul. În forma sa actuală, memorandumul ar declara încetarea războiului din regiune și începerea unei perioade de 30 de zile de negocieri privind un acord detaliat pentru deschiderea strâmtorii, limitarea programului nuclear al Iranului și ridicarea sancțiunilor impuse de SUA, a adăugat Axios.
Restricțiile impuse de Iran asupra traficului maritim prin strâmtoare și blocada navală a Iranului impusă de SUA ar urma să fie ridicate treptat în cursul acelei perioade de 30 de zile, a afirmat Axios, citând un oficial american care a adăugat că, în cazul în care negocierile ar eșua, forțele americane ar putea restabili blocada sau relua acțiunile militare.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO





