Ce trebuie să verifici neapărat înainte să dormi în paturile din camerele de hotel

Ce trebuie să verifici neapărat înainte să dormi în paturile din camerele de hotel.

Ce trebuie să verifici neapărat înainte să dormi în paturile din camerele de hotel

Angajatul unui hotel îi sfătuiește pe oaspeți să verifice neapărat un aspect, când se cazează într-o cameră de hotel. El a decis să ofere aceste sfaturi după ce a făcut o descoperire „oribilă” într-o unitate hotelieră.

Verifică de două ori patul în care vei dormi, avertizează Natalie Brookson, potrivit express.co.uk.

Specialista în vârstă de 37 de ani, care a lucrat mulți ani în HoReCa, a declarat că turiștii ignoră uneori să vadă dacă patul respectiv are „bed bugs” (ploșnițe).

Potrivit acesteia, verificări legate de ploșnițe au fost efectuate în doar 10% din camerele dintr-un lanț hotelier în care a lucrat ani la rând.

„Dacă aveai impresia că se fac verificări, ei bine, te-ai înșelat”, spus experta.

Micile pete de sânge de pe lenjeriile de pat indică fără echivoc prezența insectelor îngrozitoare.

Fii atent la saltea, la îmbinările patului, la perne, tot ce ține de viitorul tău somn de noapte.

În cazul unor infestări grave, patul va avea pete urât mirositoare, care rămân, orice ai face.

Ploșnițele, „amintirile” din vacanță

Natalie a dezvăluit că „o a doua verificare” este absolut esențială.

Mai mult, gândiți-vă bine dacă doriți neapărat să dormiți cu capul pe pernele decorative, care, în ciuda aspectului estetic, pot ascunde ploșnițe, deoarece nu sunt spălate foarte des.

Martin Seeley, CEO-ul MattressNextDay, a oferit, de asemenea, sfaturi în acest sens: „Acționează imediat în gospodărie, dacă ai senzația că ai adus ploșnițe din vacanță.

Insectele se hrănesc cu sângele uman, lasă iritații supărătoare și pot declanșa reacții alergice”, a avertizat expertul.

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Israelul a ucis un comandant al unităţii de elită Hezbollah în primul atac major asupra Beirutului de la armistiţiu

Un comandant al unităţii de elită a Hezbollah a fost ucis într-un atac israelian care a vizat miercuri seara suburbiile sudice ale Beirutului, a...

Israelul a ucis un comandant al unităţii de elită Hezbollah în primul atac major asupra Beirutului de la armistiţiu

Un comandant al unităţii de elită a Hezbollah a fost ucis într-un atac israelian care a vizat miercuri seara suburbiile sudice ale Beirutului, a...

Apelul președintelui german după decizia lui Trump: Aliaţii europeni ai NATO au încă nevoie de protecţia SUA

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a cerut, miercuri, Statelor Unite să rămână o forţă pe care aliaţii europeni să se poată baza în cadrul NATO,...

ULTIMA ORĂ