UE le cere companiilor aeriene să despăgubească pasagerii pentru anulările provocate de prețul combustibilului

Comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a declarat pentru Financial Times că anulările generate de prețurile combustibilului nu sunt considerate „circumstanțe extraordinare”, ceea ce înseamnă că operatorii aerieni trebuie în continuare să despăgubească pasagerii.

El a spus că majorarea prețului kerosenului face parte din riscurile normale ale activității în acest sector.

Oficialul grec a precizat că Europa „poate susține aprovizionarea cu combustibil pentru avioane pentru o perioadă lungă”, în pofida avertismentelor venite din partea Agenției Internaționale pentru Energie și a altor comisari europeni, potrivit cărora companiile aeriene ar putea rămâne în curând fără kerosen.

„Prețul combustibilului pentru avioane este motivul pentru care sunt anulate zboruri, iar dacă acestea sunt anulate fără existența unor circumstanțe extraordinare, iar prețul combustibilului pentru avioane nu reprezintă o circumstanță extraordinară, companiile vor fi obligate să ramburseze pasagerilor banii”, a spus Apostolos Tzitzikostas.

Tzitzikostas a adăugat că operatorii aerieni anulează zboruri care „nu mai aveau prea mult sens din punct de vedere financiar, iar acum, odată cu dublarea prețurilor, nu mai au deloc sens pentru companii”.

Comisia Europeană cere prudență înaintea sezonului turistic

Comisarul european, care coordonează și portofoliul turismului, a cerut prudență în comunicarea publică: „Avem în față un sezon turistic. Trebuie să fim atenți la cuvintele pe care le folosim și să evităm provocarea panicii”.

Comisarul european pentru Transporturi, originar din Salonic, a declarat că se așteaptă ca impactul asupra turismului european să fie limitat.

Deși numărul turiștilor care vin din Orientul Mijlociu sau tranzitează regiunea pentru a ajunge în Europa este în scădere, Tzitzikostas a spus că turismul intern european va compensa aceste pierderi.

„Unele țări s-ar putea să nu fie afectate deloc”, a spus el, indicând în special „țările din sudul Europei, care oferă acel tip de produs pe care mulți oameni îl caută vara”.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Taiwan a efectuat un test de torpilă pentru primul submarin produs autohton

Compania taiwaneză CSBC Corp, care s-a ocupat de proiectul de construire a unei flote de submarine, a anunțat că submarinul „Narwhal” a realizat cu...

Groapa de gunoi de la Vidra, aproape plină. Ministerul Mediului: Situație critică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor atrage, joi, atenția asupra situației critice de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Vidra, singurul depozit conform care...

Predoiu: Un partid care are 14% rămâne relevant pe scena politică în măsura în care are poziţia de premier / Despre un pol de modernizare în opoziţie: Totuşi, nu...

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine în continuare ideea de a rămâne la guvernare şi neagă că i s-a propus să devină noul premier al...

ULTIMA ORĂ