Palatul Parlamentului, luminat în culorile Steaua. „Noaptea magică” de la Sevilla

Demersul, realizat la solicitarea Clubului Sportiv al Armatei, a fost aprobat, luni, de Biroul Permanent al Camerei Deputaților. 

„Momentul aniversar amintește de performanța istorică din 1986, considerată un reper al excelenței sportive românești și al afirmării pe plan internațional”, potrivit Asociației Steaua. 

Astfel, fațada principală a Palatului Parlamentului va fi luminată, joi seară, în culorile roșu și albastru, între orele 20:00 – 23:00, oferind bucureștenilor și vizitatorilor un omagiu vizual dedicat uneia dintre cele mai importante victorii din istoria fotbalului românesc.

În urmă cu 40 de ani, în această zi, Steaua București a învins-o pe FC Barcelona pe stadionul „Ramón Sánchez Pizjuán” din Sevilla, câștigând Cupa Campionilor Europeni.

„Noaptea magică” de la Sevilla

Steaua București a numit meciul „istoric” drept: „noapte magică”.

În noaptea magică de la Sevilla, pe 7 mai 1986, timpul parcă s-a oprit în loc. Sub cerul cald al Spaniei, pe gazonul masă de biliard, s-a scris o poveste pe care niciun român nu o va uita vreodată. Finala Cupei Campionilor Europeni 1986 nu a fost doar un meci. A fost momentul în care niște oameni au devenit simboluri, în care o echipă a devenit legendă”, se arată în mesajul aniversar publicat de Steaua București. 

Clubul a vorbit și despre penalty-urile istorice apărate de Duckadam. 

„Helmuth Duckadam, cu mâinile lui, cu privirea fixă și destinul scris în palme, a făcut imposibilul posibil. Patru penalty-uri apărate. Patru bătăi de inimă care au ținut o țară întreagă în viață”, potrivit clubului.

În acea noapte, după acel meci istoric, „Europa nu doar că ne-a văzut, dar a auzit pentru prima dată numele Steaua București rostit cu respect, cu admirație”, mai precizează clubul.

„Eroii nu s-au născut atunci, dar atunci au fost recunoscuți. Și au devenit ai noștri pentru totdeauna. Eroii de la Sevilla”, a conchis Steaua București. 

Reamintim că eroii de la Sevilla vor fi decorați cu „Ordinul Național pentru Merit” de președintele Nicușor Dan. De asemenea, BNR, lansează, joi, o monedă aniversară cu sigla „Steaua București” cu prilejul aniversării a 40 de ani de la victoria de la Sevilla.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Restricții în Grecia. Plățile în numerar sunt limitate la 500 de euro. Ce se întâmplă cu amenzile

Noi restricții ar putea să se aplice în Grecia. Plățile în numerar sunt limitate la 500 de euro, iar amenzile pentru contravenienți ar putea...

Bolojan, dat jos și de la șefia PNL? Cataramă: Toți liberalii vor pune umărul la debarcarea lui

Unul dintre cei mai vechi membri ai partidului PNL, Viorel Cataramă, a comentatele facțiunile din interiorul partidului istoric, tot mai radicalizate după moțiunea de...

Liderul deputaţilor PNL: Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a transmis, joi, că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier, dacă preşedintele României nu urmăreşte să provoace...

ULTIMA ORĂ