Alertă sanitară în UE, în urma tratatului comercial cu Mercosur. Circa 80% din primul lot de pui brazilian este contaminat cu Salmonella

Este alertă sanitară în UE, în urma tratatului comercial cu Mercosur. Circa 80% din primul lot de pui brazilian este contaminat cu Salmonella. În urma acestui fapt, au fost dispuse controale veterinare. Ancheta va dura, iar până atunci consumatorii europeni sunt cei mai expuși riscurilor.

Primele transporturi de pui congelat din Brazilia către Grecia, realizate după intrarea în vigoare a acordului UE-Mercosur, au ridicat probleme sanitare. Și anume, că 3 tone de carne au fost găsite contaminate cu Salmonella de laboratoarele veterinare din Atena. Aceste mărfuri au fost deja returnate, potrivit keeptalkinggreece.com.

 Circa 80% din primul lot de pui brazilian este contaminat cu Salmonella

„Problema ridică semne de întrebare serioase cu privire la eficacitatea mecanismelor de control ale Uniunii Europene. Siguranța alimentelor importate este pusă în atenție de constatările controalelor efectuate asupra puilor congelați proveniți din Brazilia, în cadrul acordului comercial UE-Mercosur. Deși a provocat reacții puternice din partea producătorilor și crescătorilor de animale, a fost în cele din urmă semnat”, arată sursa.

UE impune standarde stricte pentru importurile de carne de pasăre

Regulamentele europene impun standarde stricte pentru importurile de carne de pasăre. Normele UE prevăd toleranță zero pentru Salmonella și respingerea automată a produselor neconforme. În cazul lotului de pui brazilian descoperit contaminat în Grecia, autoritățile veterinare locale funcționează însă cu personal redus, iar autoritatea sanitară EFET nu a avut încă o reacție publică.

Nici identitatea importatorului grec nu este cunoscută. Contextul este sensibil, mai ales că peste jumătate din carnea de pui folosită în alimentele procesate din Franța provine deja din import. Există și precedente. Depildă, în 2019, 1.400 de tone de pui brazilian au fost respinse în Regatul Unit pentru contaminare și au fost redirecționate către piața internă din Brazilia.

„Conform rezultatelor laboratoarelor veterinare din Agia Paraskevi, o suburbie a Atenei, aproximativ 80% din primele loturi testate s-au dovedit a fi contaminate cu salmonella, ceea ce a dus la returnarea lor imediată.

Acest fapt a fost confirmat într-o conferință de presă de președintele Federației Panelene a Inginerilor Geotehnici Publici, Nikos Kakavas, ridicând îngrijorări puternice cu privire la caracterul adecvat al controalelor asupra produselor importate.

Incidentul survine într-un moment de reacții puternice la acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur, care este în curs de ratificare”, mai transmite sursa.

Altfel, în Brazilia, produsul respins la export poate ajunge să fie reintrodus pe piața braziliană sub formă procesată.

„Acest tip de practică demonstrează o mare lipsă de respect față de consumatorii brazilieni, care sunt expuși la produse inferioare pe piață din cauza standardelor sanitare mai scăzute”, a denunțat Ana Paula Bortoletto, nutriționist la Institutul Brazilian pentru Protecția Consumatorilor (IDEC).

Autorul recomandă:

Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

News.ro Leaders Lounge – "Cybersecurity – Protejarea afacerilor în era digitală" – Cosmin Moldoveanu (CTO, Data Core Systems): “Dimensiunea psihologică a unui atac cibernetic este la fel de devastatoare...

Dimensiunea psihologică a atacurilor ransomware şi lecţiile învăţate din peste 10 intervenţii majore de tip incident response - inclusiv în companii cu mii de...

Primul oraș european în care circulă robotaxiuri. Cât plătesc pasagerii pentru o cursă autonomă

De aproape o lună, o companie croată desfășoară ceea ce susține că este primul serviciu de robotaxi din Europa pe străzile din Zagreb, AFP...

Test major pentru Keir Stramer și laburiștii. Alegerile locale din Anglia, Scoția și Țara Galilor pot schimba radical scena politică

Milioane de britanici votează joi în Anglia, Scoția și Țara Galilor, într-un scrutin considerat primul mare test electoral pentru premierul britanic Keir Stramer și...

ULTIMA ORĂ