Prim-ministrul polonez Donald Tusk a ajuns la Vatican. Ce daruri îi aduce Papei Leon al XIV-lea

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a sosit, joi dimineața, la Vatican, unde se va întâlni cu Papa Leon al XIV-lea.

Prim-ministrul Donald Tusk a declarat, chiar înainte de audiența la Papa Leon al XIV-lea, că „aduce ca dar Cele Cinci Cărți ale lui Moise în limba kașubă”. Șeful guvernului polonez va depune, de asemenea, flori la mormântul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Bazilica Sfântul Petru. După-amiază, Tusk urmează să se întâlnească cu premierul italian Giorgia Meloni.

„În câteva clipe voi începe vizita la Sfântul Părinte Leon al XIV-lea. Ca dar, îi aduc Cele Cinci Cărți ale lui Moise în limba kașubă. Sper să-i facă plăcere”, a scris Donald Tusk înainte de întâlnire.

(Nota autorului: Pentateuh este numele de proveniență greacă sub care sunt cunoscute în limba română primele cinci cărți ale lui Moise din Vechiul Testament – Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom. În originalul ebraic, ele poartă numele de „Tora”)

După audiența la Papa Leon al XIV-lea, șeful guvernului polonez se va întâlni la Vatican și cu secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin. Ulterior, Donald Tusk va depune flori la mormântul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Bazilica Sfântul Petru.

După-amiază, Tusk se va deplasa la Roma, unde se va întâlni cu premierul italian Giorgia Meloni la Palazzo Chigi.

La scurt timp după aceea, în aceeași zi, Papa Leon al XIV-lea îl va primi în audiență pe secretarul de stat al SUA, Marco Rubio. Întâlnirea va avea loc pe fondul unei serii de declarații critice ale președintelui Donald Trump la adresa primului papă din istorie originar din SUA. Vizita lui Rubio este interpretată ca o încercare de a îmbunătăți relațiile dintre Washington și Vatican.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Energie ieftină pentru români, una dintre măsurile AUR pentru repararea erorilor guvernului Bolojan

Una dintre primele măsuri propuse de AUR pentru repararea dezastrului lăsat în urmă de guvernarea Bolojan vizează sectorul energetic, considerat cheia competitivității economice și...

Energie ieftină pentru români, una dintre măsurile AUR pentru repararea erorilor guvernului Bolojan

Una dintre primele măsuri propuse de AUR pentru repararea dezastrului lăsat în urmă de guvernarea Bolojan vizează sectorul energetic, considerat cheia competitivității economice și...

Garda de Mediu, amenzi de 45.000 de lei pentru poluare cu praf pe un şantier din Sectorul 6 / Beneficiarul investiţiei este Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA...

Comisarii Gărzii de Mediu au aplicat trei amenzi, în valoare totală de 45.000 de lei, pentru tot atâţia constructori care lucrează pe un şantier...

ULTIMA ORĂ