Prima mare concluzie a Summitului Oraşelor din România – Today’s Ideas and Leadership in Action (TILIA), lansat de IULIUS, a fost că discuţia despre dezvoltare urbană trebuie să pornească de la oameni şi de la relaţiile dintre ei, afirmă Raluca Munteanu, director de dezvoltare IULIUS, care precizează că iniţaitiva organizării evenimentului a pornit de lipsa de sincronizare între toţi cei implicaţi în rezolvarea problemelor unui oraş, nu de la lipsa de idei sau de resurse. O a doua concluzie a evenimentului a fost aceea că oraşele nu se pot schimba prin iniţiative izolate, ci printr-o colaborare mai matură între administraţie, mediul privat, instituţii financiare, experţi şi comunităţi. Raluca Munteanu s-a referit şi la parteneriatele public -privat (PPP), despre care a spus că funcţionează pe termen lung dacă pornesc de la predictibilitate, de la o împărţire corectă a riscurilor şi de la o înţelegere realistă a timpului de recuperare a investiţiei, apreciind că este necesară o flexibilizare a legislaţiei în domeniu, în condiţiile în care PPP-ul în România este în continuare asociat aproape exclusiv cu serviciile publice clasice, deşi potenţialul său este mult mai larg. ”Cel mai dificil obstacol este, de multe ori, să construieşti încredere în jurul unui proiect şi să îi convingi pe toţi cei implicaţi că transformarea este posibilă. Să convingi băncile să finanţeze ceva ce nu seamănă cu nimic din portofoliul lor anterior. Să convingi administraţia că aduci valoare oraşului, nu doar cifre într-un bilanţ. Să convingi comunitatea că eşti de bună credinţă”, a mai afirmat ea, invocând experienţa proiectelor companiei de la Iaşi, Cluj, Constanţa..
MAI MULT NEWS.RO





