Sapu-sapu, o specie de somn originar din America de Sud, este un pește invaziv, de apă dulce, care s-a adaptat râurilor poluate din Jakarta, relatează AFP.
„Hypostomus plecostomus” sau „pleco”, numit „sapu-sapu” în Indonezia, a fost introdus în urmă cu mult timp pentru a scăpa de alge acvariile din Asia de Sud-Est. Peștele, care poate măsura peste 50 cm, s-a stabilit în râurile din Insula Java, adesea după ce a fost eliberat din cauză că devenise prea mare pentru acvariul său.
În fluviul Amazon, sapu-sapu are prădători naturali, însă, din lipsa altor prădători în râurile poluate din capitala Indoneziei, peștele a reușit să evolueze, fiind capabil să trăiască în ape sărace în oxigen și poluate. Prezența sa în apele din Jakarta este o amenințare asupra peștilor nativi de apă dulce.
„Faptul că există mii de pești (sapu-sapu) în unele dintre aceste cursuri de apă, unde râurile sunt de un negru intens, mirosind aproape a ouă putrede (…) este complet nebunesc”, a declarat, pentru AFP, Gary Bencheghib, un activist pentru curățarea râurilor.
Pentru a scăpa de peștele invaziv trebuie curățate râurile
„Adevărata soluție este curățarea deșeurilor cu care se hrănesc (peștii) (…) și care se găsesc în aceste ape poluate ”, adaugă dl Bencheghib, cofondator al ONG-ului Sungai Watch, potrivit aceleiași surse.
Conform Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), mai mult de jumătate din râurile Indoneziei sunt puternic poluate, iar două dintre principalele sisteme fluviale ale țării se numără printre cele mai murdare din lume. La nivel național, doar 7,4% din apele uzate sunt colectate și tratate corespunzător. Jakarta, o metropolă cu 42 de milioane de locuitori care se confruntă cu un stres hidric semnificativ, este deosebit de afectată.
Însă, sapu-sapu este capabil să trăiască în ape sărace în oxigen și poluate. De asemenea, sapă gropi în malurile râurilor, pentru a-și depune ouăle, ceea ce slăbește malurile și le poate provoca surparea acestora.
Jakarta a lansat o campanie de eliminare a speciei, cu ajutorul locuitorilor, al lucrătorilor de întreținere, al angajaților Ministerului Pescuitului și chiar al soldaților. În două săptămâni, aproximativ 5,3 tone din acest pește au fost extrase doar din râurile din sudul Jakarta, a declarat primarul Muhammad Anwar, pentru AFP, în timpul unei operațiuni pe lacul Babakan.
Sapu-sapu conține metale grele
Mai mulți activiști susțin că peștele este prea contaminat pentru a fi folosit și cu siguranță impropriu consumului uman. Sapu-sapu conține într-adevăr „metale grele și este periculos pentru oameni”, subliniază dl Anwar, iar analizele arată urme de plumb și mercur, precum și prezența bacteriilor E. coli, la niveluri care depășesc pragurile de siguranță. Însă, acest lucru nu îi împiedică pe unii oameni să-l includă în meniul lor.
MAI MULT MEDIAFAX





