Ultima şansă de salvare pentru TAROM, după ce s-a sistat ajutorul de stat. Preşedintele Consiliului Concurenţei face anunțul

Planul de restructurare al TAROM, ce include şi un ajutor de stat, este ultima şansă pentru companie. Legal, statul nu mai poate să dea bani pentru redresarea acesteia, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Într-o intervenție publică, șeful Consiliului Concurenței a arătat că, deși planul de restructurare al companiei aeriene etalon a României a fost aprobat de Comisia Europeană, statul nu mai are fonduri pentru ajutoare de stat în acest sens.

Ajutorul de stat nu mai poate fi acordat

„Există un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană, dar banii sunt naţionali. Dacă vreţi, este o ultimă şansă pentru TAROM, pentru că legal nu mai putem să le dăm bani. Deci, planul ăsta de restructurare trebuie să ducă TAROM la viabilitate economică, dar legal nu mai avem voie să mai dăm bani după acest ajutor de salvare.

În aceeași intervenție, oficialul a reamintit că TAROM nu a mai înregistrat profit din anul 2008.

TAROM-ul real n-a mai avut profit din 2008. A vândut nişte active, dar, din activitatea de transport aerian, n-a mai făcut profit din 2008. Deci, evident că o companie nu poate să meargă să piardă bani 20 de ani la rând. De asta spun acum că e o ultimă şansă pentru restructurarea TAROM. Sper să ajungă la viabilitate, conform planului de restructurare. Dacă nu, vor trebui găsite alternative”, a afirmat Chiriţoiu pentru Agerpres.

Sursă Foto – Facebook

Închiderea companiei ar fi un caz extrem

În opinia acestuia, închiderea companiei e un caz extrem, deşi au fost cazuri când s-a întâmplat acest lucru. Cea mai bună soluție ar fi atragerea unui investitor, un partener comercial.

„Închiderea companiei e un caz extrem, dar s-au întâmplat lucrurile astea în Bulgaria. În Ungaria s-au întâmplat situaţii de genul ăsta. Alte situaţii sunt, dacă ne uităm la Italia, de exemplu, să găseşti un investitor, un partener comercial”, a mai subliniat acesta.

  • Compania TAROM se află în proces de implementare a unui Plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană. Acesta include termene, indicatori şi angajamente clare ale statului român până la finalul lui 2026.
  • Planul de restructurare include un ajutor total de până la 95,3 milioane euro, care presupune ştergere de datorii şi injecţie de capital.
  • Printre condiţiile impuse de Comisia Europeană se află reducerea flotei de la 18 la 14 aeronave şi scăderea numărului de rute, pentru a limita distorsiunile concurenţiale.

 

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Numărul asigurărilor facultative pentru locuințe încheiate în 2025, cea mai mare creștere din ultimii ani. Alexandru Ciuncan, UNSAR: „Este dimensiunea unui oraș mediu din România”

Membrii UNSAR, entitate ai cărei membri dețin peste 90% din piața locală de asigurări, au remarcat o creștere consistentă a numărului de asigurări facultative...

VIDEO Elena Udrea, revoltată în trafic: De ce l-au mai dat jos pe Bolojan? 3 ore în trafic din Corbeanca

Fostul ministru Elena Udrea, eliberată anul trecut din închisoare, revine acum în atenția publică, postând un videoclip din traficul rutier aglomerat și comentând pe...

VIDEO Elena Udrea, revoltată în trafic: De ce l-au mai dat jos pe Bolojan? 3 ore în trafic din Corbeanca

Fostul ministru Elena Udrea, eliberată anul trecut din închisoare, revine acum în atenția publică, postând un videoclip din traficul rutier aglomerat și comentând pe...

ULTIMA ORĂ