Agențiile de turism cer vouchere de vacanță și pentru mediul privat

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) propune extinderea sistemului voucherelor de vacanță și pentru angajații din mediul privat, odată cu menținerea acestei facilității pentru salariații din sectorul public, potrivit Mediafax. De altfel, reprezentanții industriei de turism susțin că voucherele de vacanță au avut un rol important în dezvoltarea turismului intern și în creșterea gradului de fiscalizare din sector.

Reprezentanții ANAT reamintesc că, în prezent, voucherele de vacanță au o valoare de 800 de lei și nu presupun o contribuție suplimentară obligatorie din partea angajaților.

Foto cu caracter ilustrativ, sursa: Shutterstock

„În contextul numeroaselor interpretări apărute în spațiul public privind actualul sistem al voucherelor de vacanță, ANAT subliniază încă o dată că, în forma aplicabilă în prezent, valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei, iar angajații NU sunt obligați să contribuie cu încă 800 de lei din propriile venituri pentru a beneficia de acestea”, transmite ANAT.

Potrivit sursei citate, reducerea valorii voucherelor afectează puterea de cumpărare a românilor și implicit turismul intern, într-un context marcat de inflație și creșterea costurilor din industrie.

„Voucherele de vacanță au avut un rol major în dezvoltarea turismului intern, în special pentru litoral, stațiuni montane, balneare și city-break-uri în România. Ele au contribuit atât la creșterea gradului de ocupare, cât și la fiscalizarea veniturilor din turism”, a declarat președintele ANAT, Cristian Bărhălescu.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România mai amintește faptul că în Parlament a existat un proiect legislativ care prevedea acordarea voucherelor de vacanță și pentru angajații din mediul privat, în perioada 2024–2026, și extinderea beneficiului pentru angajații cu contract individual de muncă din sectorul privat. Acestea ar fi trebuit să fie în valoare de 1.450 de lei anual, fiind finanțate din impozitul pe venit.

„Este necesară și vitală prelungirea, prin lege, a acordării voucherelor de vacanță pentru încă cinci ani. Voucherele de vacanță au reprezentat, în ultimii ani, principalul și practic singurul instrument care a susținut investițiile în turismul intern și dezvoltarea turismului «la alb»”, a declarat vicepreședintele ANAT, Adrian Voican.

În prezent, acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din mediul privat rămâne opțională și este suportată, de regulă, de angajator.

Autorul mai recomandă ›

Vouchere de vacanță pe anul 2026. Ce modificări importante au apărut de la 1 ianuarie

Turismul românesc încheie un an pe minus. Salvarea operatorilor vine tot din Occident

Unde se află cea mai ieftină țară din lume. Berea costă 1 euro, iar pentru un fel de mâncare plătești 3 euro

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sute de materiale pirotehnice descoperite în stadion înainte de meciul Steaua-Sepsi

Jandarmii au anunțat că înainte de meciul de fotbal CSA Steaua București – ACS Sepsi OSK, au fost descoperite peste 300 de materiale pirotehnice...

Garda de Mediu anunţă că a eliminat peste 300 de tone de deşeuri periculoase, lichide, depozitate necorespunzător în apropiere de Slobozia/ Controalele, după ce localnicii au reclamat mirosul greu...

Garda Naţională de Mediu anunţă că a eliminat peste 300 de tone de deşeuri periculoase lichide, care erau depozitate necorespunzător şi emanau mirosuri greu...

Fabrică pentru narghilea în România – Compania arabă AIR, cel mai mare producător de melasă pentru narghilea, ridică o fabrică în România

Producătorul arab de melasă aromatizată pentru narghilea AIR Ltd., proprietarul mărcii de narghilea Al Fakher, construiește o unitate de producție a melasei în România,...

ULTIMA ORĂ