Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 58 de ani ar fi abuzat sexual, în repetate rânduri, între 2025 și ianuarie 2026, propria nepoată, în locuința sa.
Anchetatorii susțin că faptele s-au petrecut prin constrângere, profitând de vârsta fragedă a copilului și de imposibilitatea acesteia de a înțelege sau de a-și exprima voința.
Bărbatul ar fi amenințat-o pe minoră cu violențe fizice pentru a o împiedica să dezvăluie abuzurile.
Vecinul său, în vârstă de 80 de ani, este acuzat că a săvârșit la rândul său acte sexuale asupra aceleiași minore, în condiții similare.
Bărbatul de 58 de ani a fost depistat în urma unei percheziții domiciliare efectuată la data de 26 februarie 2026. A fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorii au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cel de-al doilea suspect, de 80 de ani, a fost adus la audieri marți, în baza unui mandat de aducere. Și împotriva acestuia s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmată de arestarea preventivă pentru 30 de zile.
„Totodată, în urma activităților investigative și a perchezițiilor efectuate, a rezultat presupunerea rezonabilă că cei doi bărbați ar mai fi săvârșit fapte similare și asupra altor persoane care, la data comiterii faptelor, erau minore – victimele fiind rude sau persoane din anturajul acestora”.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Agresiuni Sexuale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol asupra unui minor și corupere sexuală a minorilor.
MAI MULT MEDIAFAX



