China condamnă la moarte doi foști miniștri ai apărării, acuzați de luare de mită

Un tribunal militar chinez a pronunțat, joi, condamnarea la moarte cu suspendare a doi foști miniștri ai apărării, Wei Fenghe și Li Shangfu, acuzați de luare de mită, potrivit agenției oficiale de știri Xinhua, relatează AP News.

Instanța a declarat că Wei Fenghe a fost vinovat de acceptare de mită și a fost condamnat la moarte, cu o amânare de doi ani, iar Li Shangfu a fost vinovat de acceptare și oferire de mită, aplicându-i aceeași pedeapsă.

Pedepsele cu moartea, comutate deseori

Însă, pedepsele ce privesc moartea cu suspendare din China sunt adesea comutate în închisoare pe viață.

Sentințele celor doi miniștri fac parte din campania președintelui chinez Xi Jinping de epurare a înalților oficiali. Xi a început o campanie anticorupție în urmă cu mai bine de un deceniu, iar campania sa a continuat neîncetat, culminând cu înlăturarea celui mai înalt general și a conducerii militare a Chinei, în ianuarie. Comisia Militară Centrală a Chinei care în anii trecuți avea 11 membri, are acum un singur membru în afară de Xi, mai precizează sursa.

Reformele președintelui chinez, o modalitate de controlare a politicienilor

Deși campania vizează corupția, Xi a folosit anticorupția și ca o modalitate de a consolida loialitatea politică și controlul, în rândul elitei politice.

Wei a fost ministru al apărării, din 2018 până în 2023. Li a venit în locul său, dar a ocupat funcția doar câteva luni, înainte de a dispărea din ochii publicului. A fost demis din funcție în octombrie 2023. Partidul Comunist i-a eliminat pe amândoi, în urmă cu doi ani.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Le Figaro: Parchetul Laurei Codruța Koveși îl anchetează pe Jordan Bardella, candidat la Președinția Franței, inamicul lui Macron

Ancheta vine în urma unei plângeri care viza programe de formare media, presupus finanțate de Adunarea Națională (RN) cu granturi europene. Partidul a negat...

Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: „Premierul nu poate veni nici din PSD, nici din PNL”. Care sunt scenariile

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan că varianta preferată pentru ieșirea din criza politică rămâne refacerea coaliției de...

Nava Cocaină. Cea mai mare captură de droguri care urma să alimenteze Europa, capturată în Atlantic

Poliția spaniolă a confiscat 30 de tone de cocaină de pe o navă aflată în largul Insulelor Canare. Toți cei 23 de membri ai...

ULTIMA ORĂ