Péter Magyar, în prima vizită oficială la Roma, după ce a participat înainte la lansarea filmului său despre lupta cu „mafia” din Ungaria

Premierul ales al Ungariei, Péter Magyar, a fost primit joi de premierul italian Giorgia Meloni la Palazzo Chigi, se arată într-un comunicat al guvernului italian. Aceasta a fost prima sa vizită oficială la nivel de prim-ministru desemnat înainte de învestirea programată pentru sâmbătă.

Cei doi lideri au discutat, printre altele, despre competitivitatea europeană și despre necesitatea unui cadru legal actualizat pentru gestionarea migrației ilegale și accelerarea returnării acestora din Uniunea Europeană.

De asemenea, cei doi șefi de guvern au confirmat continuarea cooperării în cadrul NATO, în contextul ultimelor declarații ale președintelui american, inclusiv sprijinul italian pentru batalionul multinațional condus de Ungaria.

Magyar a descris întâlnirea drept una „de succes și orientată spre viitor” și a invitat-o oficial pe Meloni să viziteze Ungaria. Înainte de plecarea spre Roma, Péter Magyar a participat la Riviera Film Festival pentru premiera unui documentar despre campania sa electorală, în care acesta a declarat că a trebuit să lupte cu „un tip de mafie” în Ungaria.

Documentarul lui Péter Magyar, „Tavaszi szél” (Vânt de primăvară), a contribuit la victoria sa în alegerile din Ungaria. Noul premier maghiar a declarat la festivalul de film din Italia că acest documentar a fost vizionat de milioane de unguri, cărora le-a „deschis ochii” și l-a ajutat să ajungă premier.

Filmul documentează lupta împotriva a ceea ce Magyar numește „mafia lui Orbán” sau „statul mafiot”. Acesta expune mecanisme de corupție sistemică, inclusiv rețele de mituire și șantaj electoral în zonele rurale, cunoscute ca fiefuri tradiționale ale partidului Fidesz.


Recomandările autorului:

Motivul pentru care Trump a renunțat după trei zile la operațiunea de escortare a petrolierelor din Strâmtoarea Ormuz

Corupția sau războiul? Ucrainenii au fost întrebați care este cea mai mare amenințare la adresa statului

După abandonul american, Franța și Marea Britanie vor să preia inițiativa în Strâmtoarea Ormuz. Macron s-a oferit să escorteze petrolierele din Golf

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Le Figaro: Parchetul Laurei Codruța Koveși îl anchetează pe Jordan Bardella, candidat la Președinția Franței, inamicul lui Macron

Ancheta vine în urma unei plângeri care viza programe de formare media, presupus finanțate de Adunarea Națională (RN) cu granturi europene. Partidul a negat...

Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: „Premierul nu poate veni nici din PSD, nici din PNL”. Care sunt scenariile

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan că varianta preferată pentru ieșirea din criza politică rămâne refacerea coaliției de...

Nava Cocaină. Cea mai mare captură de droguri care urma să alimenteze Europa, capturată în Atlantic

Poliția spaniolă a confiscat 30 de tone de cocaină de pe o navă aflată în largul Insulelor Canare. Toți cei 23 de membri ai...

ULTIMA ORĂ