POLITICO: Zelenski îl trimite pe Rustem Umerov în SUA pentru noi discuții de pace

Liderul ucrainean încearcă să deblocheze dialogul cu administrația Trump, într-un moment în care negocierile dintre Kiev și Moscova, mediate de americani, par să fi ajuns într-un impas. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a trimis pe negociatorul-șef al Kievului, Rustem Umerov, în Statele Unite pentru o nouă rundă de discuții cu Steve Witkoff și Jared Kushner, privind războiul cu Rusia și posibile opțiuni pentru un ritm.

Conform informațiilor obținute de POLITICO de la un înalt oficial ucrainean, Umerov urmează să se întâlnească în SUA cu Steve Witkoff, un apropiat al lui Donald Trump, și cu Jared Kushner, ginerele fostului președinte american.

Kievul a încercat să reia negocierile

Călătoria lui Rustem Umerov are loc într-un moment delicat pentru Ucraina. Negocierile dintre Kiev și Moscova, susținute de Washington, par să fi stagnat, iar autoritățile ucrainene se tem că interesul american față de conflict începe să scadă.

Un oficial ucrainean, citat de POLITICO, a declarat, sub condiția anonimatului, că Umerov a părăsit Ucraina miercuri și că în Statele Unite va „discuta probleme diplomatice și de securitate” cu reprezentanții apropiați lui Trump

Până în prezent, Casa Albă nu a confirmat oficial întâlnirea.

Zelenski: „Prioritatea SUA s-a mutat către Orientul Mijlociu”

În ultimele săptămâni, președintele Volodimir Zelenski a recunoscut public că atenția administrației americane s-a mutat din ce în ce mai mult de la Ucraina la criza din Orientul Mijlociu și Iran.

„Problema este că prioritatea SUA s-a mutat acum către Orientul Mijlociu”, a declarat liderul ucrainean într-un interviu acordat Newsmax.

Potrivit acestuia, reducerea implicării americane reduce presiunea asuprea Kremlinului.

„Rusia nu va simți cel mai important lucru pe care ni-l poate oferi America: presiunea asupra ei”, a avertizat Zelenski.

Putin cere Ucrainei să se retragă din Donbas

În paralel, Vladimir Putin continuă să ceară retragerea forțelor ucrainene din Dombas, în timp ce Kievul insistă că orice acord trebuie să respecte linia frontului actuală. Zelenski a transmis în repetate rânduri că Ucraina nu va accepta cedări teritoriale, în special în regiunile pe care armata rusă a reușit să le cucerească militar.

Vizite repetate la Mosvova

Surse apropiate negocierilor susțin că există o nemulțumire tot mai mare la Kiev față de modul în care sunt gestionate contactele diplomatice.

Steve Witkoff ar fi fost la Moscova de opt ori de la începutul negocierilor conduse de SUA, dar nu a efectuat nicio vizită oficială în Ucraina. Discuțiile cu oficialii ucraineni au avut loc doar în afara țării.

„Suntem în contact cu ei. Dar cred că ei au nevoie de această vizită la Kiev mai mult decât noi”, a declarat Zelenski luna trecută.

Liderul ucrainean a vorbit deschis despre situația critică:

„Nu este foarte respectuos să mergi la Moscova și să nu vii la Kiev. Este pur și simplu lipsit de respect.”

Ucraina, între compromis și continuarea războiului

Potrivit unei alte surse citate de POLITICO, în ultimele luni Ucraina s-a confruntat cu o alegere extrem de dificilă: să accepte un acord de pace în forma sa actuală sau să continue războiul pe termen lung. Până acum, Kievul a ales să continue lupta.

Aceeași sursă susține că o vizită planificată de Paște a lui Witkoff și Kushner la Kiev trebuia să pună presiune publică asupra lui Zelenski pentru a accepta o formulă de armistițiu.

Planul era simplu. După schimbul de prizonieri de Paște, urmau să apară în fața presei și să spună: «Avem o zi de armistițiu. Poate continua dacă semnați acordul»”, a spus sursa.

Desigur, strategia a eșuat deoarece administrația ucraineană ar fi respins public orice ultimatum.

În același timp, interesul Moscovei pentru negocieri ar fi scăzut semnificativ, inclusiv în ceea ce privește schimburile de prizonieri facilitate anterior prin canale americane.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bonnie Tyler s-ar afla în comă indusă într-un spital din Portugalia. Starea artistei s-ar fi agravat în urma unei operații

Cântăreața Bonnie Tyler ar fi fost plasată în comă indusă într-un spital din Portugalia, după ce starea sa s-a agravat în urma unei intervenții...

Un copil de trei ani s-a stins într-o fântână adâncă de 22 de metri

Un copil de trei ani s-a înecat într-o fântână adâncă de 22 de metri, în Parincea, Bacău. Mititelul nu a putut fi salvat de...

GRAFICE Piața industrială și logistică: Cerere în scădere ușoară, stocul se îndreptă spre la 8,5 milioane mp la final de an

Stocul total de spații industriale și logistice a depășit la finalul primului trimestru al anului pragul de 8 milioane metri pătrați la nivel național,...

ULTIMA ORĂ