George Simion, președinte AUR: „Dacă ar fi un top cu motivele pentru care mâine ne asumăm guvernarea, acestea ar fi salvarea mineritului din România, salvarea locurilor de muncă, salvarea CE Oltenia”

„Dacă ar fi un top cu motivele pentru care mâine ne asumăm guvernarea, acestea ar fi salvarea mineritului din România și salvarea locurilor de muncă, salvarea CE Oltenia. Asta este prioritatea. O prioritate națională pentru că odată ce închizi nu mai poți porni”, a declarat George Simion.

Liderul AUR a avertizat că România riscă să își distrugă definitiv capacitățile energetice și industriale, în timp ce mii de români sunt împinși spre șomaj sau plecarea din țară.

„Nu poți să ai o țară bogată, plină de resurse: cărbune, lignit, huilă, avem atâtea bogății. Și în județul Gorj avem grafit, avem zăcăminte noi de țiței descoperite numai anul trecut. Avem toate elementele din tabelul lui Mendeleev. (…) Vorbim despre viitorul omenirii și vorbim despre ceea ce se caută la nivel mondial: metale rare. România este plină de bogății și de metale rare, dar și de cupru și de aur. Și este nedrept să vin de fiecare dată într-un județ al energiei și să repet aceleași lucruri pe care le-am spus și în 2025 și în 2024”, a afirmat George Simion.

Acesta a criticat lipsa unei strategii energetice și a acuzat guvernarea Bolojan că refuză să adopte măsuri pentru protejarea producției de energie și a locurilor de muncă din sectorul minier.

„Guvernul n-a vrut să adopte o soluție pentru cărbune, pentru suspendarea decarbonificării până când sunt puse noile rețele pe gaze naturale în funcțiune. Și întârzie Iernutul, întârzie Chișcaniu, întârzie înlocuirea cărbunelui cu ceva sustenabil în momentul în care nu ai vânt și în momentul în care nu bate soarele corespunzător”, a declarat liderul AUR.

George Simion a prezentat și soluția propusă de AUR pentru Complexul Energetic Oltenia, bazată pe crearea unui holding energetic național.

„De aceea soluția noastră (…) este fuziunea CE Oltenia cu Hidroelectrica și cu Nuclearelectrica. În felul acesta, cauza pentru care nu suntem competitivi cu cărbunele și cu CE Oltenia (…) certificatele verzi pe care România trebuie să le plătească, CE Oltenia trebuie să le plătească, să fie suportate din energia hidro și din energia nucleară”, a spus George Simion.

Totodată, liderul AUR a subliniat că suspendarea temporară a decarbonizării este o măsură necesară pentru salvarea industriei energetice românești și pentru menținerea locurilor de muncă.

„Suspendarea temporară a decarbonizării este o soluție. Este cerută de Polonia, este cerută de Italia, a fost cerută cu jumate de gură și de România la ultima reuniune a Consiliului European. Pentru asta trebuie să lupte un viitor guvern și pentru asta ne asumăm și noi să intrăm la guvernare”, a declarat George Simion.

Președintele AUR a avertizat că România se află într-un moment decisiv și că lipsa unor măsuri rapide poate duce la dispariția mineritului românesc.

„Dacă nu oferim soluțiile pentru ieșirea din criză și dacă nu ne sacrificăm să facem pașii necesari să scoatem România din mocirlă, nu vom mai avea o țară, după cum, dacă nu acționăm în următorul an decisiv, nu va mai exista minerit în România”, a concluzionat George Simion.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Polonia vrea să preia trupele pe care SUA le retrage din Germania. Karol Nawrocki va face lobby pe lângă Donald Trump

Polonia este pregătită să preia soldații americani care se retrag din Germania, a anunțat președintele polonez Karol Nawrocki care, potrivit acestuia, va face personal...

Șeful activelor de stat ale Ungariei, acuzat de deturnare de fonduri după ce a plătit milioane de euro României

Fostul director general al companiei naționale care administrează activele de stat ale Ungariei este cercetat pentru deturnare de fonduri, după ce ar fi plătit...

Dr. Lorelei Nassar, chirurg maxilo-facial: Pacienţii cu boli cronice sau infecţioase necesită protocoale specifice, sistemul medical românesc trebuie perfecţionat când vine vorba de ei

Medicul Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial, afirmă că sistemul sanitar românesc are nevoie de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte modul în care pacienţii diagnosticaţi cu...

ULTIMA ORĂ