Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a avertizat joi, prin intermediul unui comunicat că este în plină desfășurare o campanie de phishing care îi vizează pe utilizatorii platformei Ghișeul.ro. Acțiunea se află sub monitorizare în colaborare cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
FOTO – Facebook.com/DigitalizareaRomaniei
„În cursul zilei de astăzi (joi, 7 mai – n.r.), a fost înregistrat un număr semnificativ de sesizări privind transmiterea unor mesaje SMS frauduloase, aparent din partea platformei Ghișeul.ro. Mesajele conțin link-uri către pagini care imită identitatea vizuală a platformei și urmăresc obținerea de date personale, credențiale de autentificare sau informații financiare. Situația este monitorizată în colaborare cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (…), în vederea limitării impactului asupra utilizatorilor și prevenirii unor eventuale incidente suplimentare. De asemenea, DNSC a publicat o avertizare informativă în platformă pentru reducerea riscurilor asociate acestei campanii de phishing”, au anunțat reprezentanții ADR.
„Vigilența digitală și verificarea atentă a sursei informațiilor rămân esențiale”
În acest context, aceștia precizează că platforma Ghișeul.ro nu transmite SMS-uri sau e-mailuri prin care anunță apariția unor obligații de plată și nu solicită utilizatorilor accesarea unor link-uri pentru efectuarea plăților sau actualizarea datelor personale.
„Recomandăm utilizatorilor să manifeste prudență în cazul mesajelor primite din surse necunoscute sau suspecte, să verifice cu atenție expeditorul și adresa URL accesată și să utilizeze exclusiv platforma oficială Ghișeul.ro. În contextul creșterii numărului de tentative de fraudă online, vigilența digitală și verificarea atentă a sursei informațiilor rămân măsuri esențiale pentru protejarea datelor personale și financiare”, se mai arată în comunicatul ADR, transmis pe Facebook.
Autorul mai recomandă:
Ultima metodă de atac a hackerilor de a fura datele personale și banii oamenilor. Site Google fals
MAI MULT GANDUL.RO

