Prima ședință a Guvernului interimar condus de Bolojan, după adoptarea moțiunii de cenzură. Finanțarea Programului „Masă sănătoasă”, pe agendă

Guvernul condus interimar de Ilie Bolojan s-a reunit vineri, de la ora 12.00, în prima ședință extraordinară după adoptarea moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva Cabinetului. Pe ordinea de zi a ședinței de vineri se află trei proiecte de hotărâre de guvern. Executivul funcționează acum într-un regim de interimat, cu atribuții limitate și fără posibilitatea de a adopta măsuri majore sau reforme noi.

Programului național „Masă sănătoasă” în școli

Guvernul va aproba în ședința de vineri un proiect de hotărâre privind finanțarea Programului național „Masă sănătoasă” în școli.

Proiectul vizează repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026 pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”.

Sursa foto: edu.ro

Proiectul vizează repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026 pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”.

În ședința de Guvern va fi aprobat și un proiect de hotărâre pentru retragerea statutului de utilitate publică recunoscut Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (A.D.I.R.I.).

Ședința de vineri are loc în format hibrid și este a treia reuniune a Executivului din această săptămână. Primele două ședințe au fost convocate în regim de urgență înainte de votul moțiunii de cenzură.

După căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, Executivul rămâne în funcție doar pentru administrarea treburilor curente ale statului, până la instalarea unui nou cabinet.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Şeful Rheinmetall: Franţa ar putea părăsi proiectul comun pentru tancuri cu Germania

Franţa ar putea renunţa la participarea în proiectul franco-german MGCS (Main Ground Combat System), destinat dezvoltării unei noi generaţii de tancuri de luptă, a...

Obiceiul șocant al oamenilor din ținuturile cețurilor. Femeia venerată după moarte cu creier scos și oase cioplite

Descoperiri arheologice recente din nordul Europei scot la iveală ritualuri șocante practicate de populațiile străvechi din nordul Europei. Specialiștii încearcă să înțeleagă de ce...

Londra și Tokyo pregătesc investiții de 18 miliarde de lire. Acordul ar putea crea zeci de mii de locuri de muncă

Premierul britanic Keir Starmer se va întâlni duminică cu omoloaga sa japoneză, Sanae Takaichi, pentru a finaliza un acord de investiții de 18 miliarde...

ULTIMA ORĂ