Un inspector din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă a ANAF şi administratoarea unei firme, acuzaţi de DNA pentru favorizarea unor operatori de transport care activează în domeniul ridesharing, şi-au recunoscut faptele

Un inspector din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă a ANAF şi administratoarea unei firme, acuzaţi de procurorii DNA pentru favorizarea unor operatori de transport care activează în domeniul ridesharing, şi-au recunoscut faptele. Inspectorul din cadrul ANAF a fost acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că a cerut şi primit mii de euro în schimbul promisiunii de a interveni în aşa fel încât unele firme care activează în domeniul transportului în sistem ridesharing să nu fie controlate. Femeia care i-ar fi dat banii a fost anchetată pentru cumpărare de influenţă în formă continuată şi evaziune fiscală. Cei doi au primit fiecare câte trei ani de închisoare cu suspendare.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Prima intervenție chirurgicală asistată robotic de la Spitalul Județean din Timișoara, realizată pentru eliminearea unei tumori voluminoase

Secția de Obstetrică-Ginecologie II a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a făcut prima intervenție chirurgicală asistată robotic, pentru a extrage...

ULTIMA ORĂ