Ministerul Mediului a anunțat vineri, printr-o postare pe Facebook, că norul de fum rezultat în urma incendiului izbucnit în zona Cernobîl nu va avea impact asupra teritoriului României, iar nivelul radioactivității mediului din țară se menține în limite normale.
Ministerul a declarat că situația este monitorizată permanent de instituțiile responsabile, împreună cu specialiștii în meteorologie și protecția mediului.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind incendiul izbucnit în zona Cernobîl, Ucraina, şi monitorizarea evoluţiei norului de fum, instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor urmăresc permanent situaţia, împreună cu autorităţile competente. Potrivit estimărilor realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie RA, direcţia dominantă a vântului va favoriza deplasarea norului de fum către Belarus, ulterior către nordul şi nord-estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei, fără impact asupra teritoriului României”, se arată într-o postare a instituţiei.
Ministerul Mediului a precizat, de asemenea, că, până acum, nu au fost înregistrate depășiri ale limitelor de avertizare privind radioactivitatea mediului în România.
„În paralel, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate – ANMAP, prin Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM), monitorizează permanent radioactivitatea factorilor de mediu la nivel naţional, prin staţii automate şi laboratoare specializate care funcţionează continuu. Până la acest moment, nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor de avertizare sau atenţionare privind radioactivitatea mediului în România”, a transmis ministerul Mediului.
Potrivit instituției, valorile măsurate în prezent se încadrează în limitele normale și urmează tendințele obișnuite pentru această perioadă a anului.
MAI MULT MEDIAFAX





