Administrația președintelui american Donald Trump a publicat o serie de dosare OZN clasificate anterior, într-un demers descris de Casa Albă drept o acțiune de „transparență totală” față de publicul american, scrie Mediafax. Documentele, făcute publice de Departamentul Apărării al SUA, includ transcrieri ale discuțiilor purtate de astronauții misiunilor Apollo și Gemini cu centrul de control al NASA.
Printre cele mai importante dezvăluiri se află declarațiile astronautului Buzz Aldrin, care a relatat mai multe observații neobișnuite în timpul misiunii Apollo 11 din 1969, prima care a dus oameni pe Lună.
Buzz Aldrin vorbește despre lumini misterioase
Potrivit transcrierilor publicate și citate de The Independent, Buzz Aldrin a descris un obiect de dimensiuni considerabile observat în apropierea Lunii.
„Primul lucru neobișnuit pe care l-am văzut a fost destul de aproape de Lună. Avea o dimensiune considerabilă”, a spus astronautul, explicând că a folosit un monoclu pentru a analiza obiectul.
Aldrin a mai povestit că a observat „mici blițuri” în interiorul cabinei spațiale, la intervale regulate, dar și o sursă puternică de lumină pe care a asociat-o provizoriu cu „un posibil laser”.
Documentele declasificate includ și mărturiile echipajului misiunii Apollo 17 din 1972. Pilotul Ronald Evans a descris „particule foarte strălucitoare” care pluteau în apropierea navei spațiale, în timp ce astronautul Harrison Schmitt a comparat fenomenul cu „artificiile de 4 iulie”.
Pentagonul investighează o fotografie Apollo 17
Noile documente fac referire și la o fotografie realizată în timpul misiunii Apollo 17, care surprinde trei puncte luminoase dispuse într-o formațiune triunghiulară pe cerul lunar.
Potrivit Pentagonului, imaginea era deja cunoscută publicului, însă o nouă analiză preliminară sugerează că obiectul surprins în fotografie ar putea reprezenta „un obiect fizic din scenă”.
Departamentul Apărării a anunțat că investighează în continuare fotografia și că analiza completă va fi publicată după finalizarea anchetei. Oficialii americani au precizat că au recuperat filmul original al misiunii Apollo 17 pentru o examinare detaliată.
În același set de documente apare și o declarație a astronautului Frank Borman, care a raportat un „obiect neidentificat” în timpul misiunii Gemini VII din 1965.
Publicarea dosarelor OZN a stârnit numeroase reacții în mediul online și a reaprins dezbaterea privind existența fenomenelor aeriene neidentificate observate de astronauți și piloți militari americani de-a lungul decadelor.
Recomandările autorului:





