Nicușor Dan transmite un mesaj de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni. Președintele a anulat recepția oficială anuală după demiterea lui Bolojan

Nicușor Dan va transmite astăzi, de la ora 11:00, un mesaj de Ziua Europei, de la Palatul Cotroceni. Mesajul președintelui vine la câteva zile după ce a decis anularea recepției oficiale organizate anual de Ziua Europei la Cotroceni. 

Evenimentul a fost anulat având în vedere evoluțiile de pe scena politică internă generate de adoptarea moțiunii de cenzură în Parlament. Nicușor Dan a transmis că vor urma consultări pentru desemnarea unui nou premier.

Șeful statului a exclus posibilitatea alegerilor anticipate și a afirmat că România rămâne un stat stabil.

„Această decizie a fost luată în considerarea contextului politic actual şi a evoluţiilor recente, care impun concentrarea totală a eforturilor instituţonale către identificarea unor soluţii pentru gestionarea actualei situaţii”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj de Ziua Europei. Acesta a vorbit despre apărarea valorilor democratice și despre existența „unui mecanism de putere cu rădăcini adânci în comunism”. Mai multe AICI.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

În discursul de Ziua Victoriei, Putin n-a uitat de NATO și de Ucraina. „Armata rusă avansează, în ciuda sprijinului acordat inamicului”

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat sâmbătă, în timpul paradei militare care marchează Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, că armata rusă...

Inițiativă a președintelui Nicușor Dan: AI în Justiție

La inițiativa președintelui Nicușor Dan, a fost semnat un memorandum pentru crearea primului mecanism național permanent dedicat integrării inteligenței artificiale în justiția din România,...

Companiile aeriene din Spania: nu o să avem zboruri anulate în vară din cauza crizei de kerosen. Nici nu creștem prețul biletului

Cele mai mari două companii aeriene din Spania, Iberia și Vueling, parte din grupul IAG, spun că nu se așteaptă la anulări care să...

ULTIMA ORĂ