Român dat în urmărire de islandezi pentru fraudă și spălare de bani, prins în România

Anchetatorii au anunțat sâmbătă că „polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Islanda pe numele unui bărbat, cetățean român, de 33 de ani, urmărit internațional pentru comiterea infracțiunilor de fraudă și spălare de bani.”

Persoana în cauză este cercetată de autoritățile islandeze deoarece „în perioada 23 – 27 aprilie 2026, ar fi exploatat o vulnerabilitate a sistemului unei instituții bancare din Islanda și ar fi transferat ilegal sume importante de bani, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 400.000 de euro.”

În baza mandatului european de arestare, persoana urmărită a fost depistată pe teritoriul României, au mai transmis anchetatorii.

Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și apoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în vederea extrădării.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Iuliu Mureșan, scandal după CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0. Arbitrul VAR, acuzat pe față: „A fost Bîrsan. O vrăjeală de ofsaid!”

Atac furibund al președintelui clubului CFR Cluj. La finalul partidei cu Universitatea Craiova, scor 0-0, Iuliu Mureșan a făcut scandal, scrie PROSPORT. Șeful ardelenilor a...

Șefa CCR, mesaj de Ziua Europei: Proiectul european rămâne o expresie vie a angajamentului de a acționa împreună pentru binele și pacea comune

Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a transmis, de Ziua Europei, că proiectul european rămâne „o expresie vie” a angajamentelor statelor membre de...

Mesajul Ursulei von der Leyen de Ziua Europei. Ce le transmite șefa Comisiei Europene cetățenilor de pe bătrânul continent

Ursula von der Leyen a transmis, sâmbătă, un mesaj scurt celor 27 de state membre, pentru a marca „Ziua Europei“. Președinta Comisiei Europene ne...

ULTIMA ORĂ