Gestul de ironie al lui Zelenski la adresa lui Putin. Președintele ucrainean a semnat un decret prin care „permite” organizarea paradei în Piața Roșie

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut vineri o ironie la adresa Moscovei și a semnat Decretul nr. 374/2026, un act oficial prin care „permite” desfășurarea paradei militare ruse de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova, scrie Ukrinform.

Documentul semnat de Zelenski autorizează oficial parada de 9 mai și precizează că, pe durata evenimentului, perimetrul Pieței Roșii este exclus din planul de utilizare a armamentului ucrainean.

Acest decret include și coordonatele geografice exacte ale Pieței Roșii și semnalează prin includerea acestora că centrul Moscovei se află în raza sa de acțiune, iar siguranța evenimentului depinde de decizia Kievului.

 

„Având în vedere numeroasele solicitări și din motive umanitare prezentate în timpul negocierilor cu partea americană din 8 mai 2026, ordon prin prezenta ca parada din orașul Moscova (Federația Rusă) să fie permisă pe 9 mai 2026”, se arată în document.

Acest gest vine pe fondul unui armistițiu de trei zile și a unui schimb masiv de 1.000 de prizonieri de război de ambele părți, procese mediate de Donald Trump. Deși este prezentat ca un act umanitar care a venit în urma negocierilor mediate de Statele Unite, formularea „autorizării” paradei din Moscova este interpretată ca o umilință supremă pentru Vladimir Putin. Anterior, Zelenski a sugerat că Rusia caută un armistițiu doar pentru a desfășura în siguranță evenimentul de 9 mai, de teamă că dronele ucrainene ar putea lovi Moscova.

Reacția Kremlinului nu a întârziat să apară. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat decretul drept o „glumă proastă”, afirmând că Rusia nu are nevoie de permisiunea nimănui pentru evenimentele sale naționale.


Recomandările autorului:

Parada de 9 mai: Moscova comemorează 81 de ani de la „Ziua Victoriei” printr-o defilare fără tancuri și rachete

Robert Fico se autointitulează „oaia neagră” a Uniunii Europene în timpul vizitei sale din Moscova. Cu ce mesaje a mers acesta la Putin

Ziua Victoriei, sărbătorită la Moscova cu o paradă. Putin, din Piața Roșie: „Victoria a fost și va fi întotdeauna a noastră!”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Florin Iordache contestă legalitatea ordonanței de urgență adoptată de Bolojan după demiterea guvernului

Consiliul Legislativ, sub semnătura lui Florin Iordache, acuză Guvernul Bolojan că a încălcat normele constituționale prin adoptarea OUG 38, care vizează investiții strategice în...

Reforma anti-speculă din energie, măsură propusă de Guvernul Bolojan, a fost blocată. Ce se întâmplă cu ordonanța privind ATR-urile

Reforma anti-speculă din energie, măsură propusă de Guvernul Bolojan, a fost blocată. Prin această măsură, guvernul urmărea să reducă specula cu avizele tehnice de...

Adrian Năstase acuză USR că îl transformă pe Nicolae Titulescu într-o țintă: Poate că nu „vila” este obiectivul acestei campanii

Fostul premier Adrian Năstase susține că atacurile recente la adresa Fundației Europene Titulescu și a ADIRI reprezintă, în realitate, o ofensivă politică a USR...

ULTIMA ORĂ