Ce se va întâmpla cu ordonanța adoptată ilegal de Bolojan, odată cu instalarea noului Executiv. Explicațiile lui Tudorel Toader, fost judecător CCR și ex-ministru al Justiției

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost judecător al Curții Constituționale, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, adoptată vineri de Guvernul Bolojan, încalcă prevederile Constituției. Potrivit lui Toader, Guvernul, care este interimar, nu poate emite OUG, iar în cazul în care va exista o sesizare la Curtea Constituțională, „CCR va stabili neconstituționalitatea acestei Ordonanțe și va invalida și efectele juridice pe care aceasta le poate produce”, este de părere fostul ministru al Justiției.

„Un Guvern interimar nu poate să adopte Ordonanțe de Urgență, nu poate să adopte proiecte de lege, nu poate să-și angajeze răspunderea în fața Parlamentului pe un pachet legislativ. Faptul că Guvernul a adoptat această Ordonanță, cu aviz de la Consiliul Legislativ luat ulterior, este o încălcare a tehnicii legislative pe de-o parte și o încălcare a competențelor pe care Constituția le oferă unui Guvern interimar”, a declarat pentru Gândul Tudorel Toader, fost judecător al Curții Constituționale a României.

Fostul ministru al Justiției a explicat apoi ce se va întâmpla cu Ordonanța ilegală, odată intrată în Monitorul Oficial.

Tudorel Toader: „Curtea poate invalida și efectele juridice pe care Ordonanța le-a produs”

„Pe de altă parte, Ordonanța de Urgență produce efecte juridice din momentul publicării în Monitorul Oficial. Dacă cineva, probabil, o va ataca la Curtea Constituțională, Curtea va examina și va constata neconstituționalitatea ei. Când Curtea constată neconstituționalitatea se pronunță și cu privire la efectele juridice pe care le-a produs de la publicarea în Monitorul Oficial, adică de la intrarea în vigoare până la publicarea deciziei dată de Curte. Și atunci, Curtea poate invalida și efectele juridice pe care Ordonanța le-a produs”, a mai precizat Tudorel Toader.

Guvernul a adoptat, vineri, o Ordonanţă privind investiţiile din industria de apărare, deşi este interimar. După demitere, ca urmare a moţiunii de cenzură de pe data de 5 mai, Guvernul nu mai poate emite OUG pe perioada interimatului, potrivit Constituției.

Ce spune fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, despre OUG ilegală

Și fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, condamnă punerea pe ordinea de zi, a ședinței de vineri.  Zegrean a declarat pentru Gândul că textul Constituției interzice acest lucru, iar Guvernul demis de Parlament nu are atribuții în acest sens.

„Guvernul nu poate să facă așa ceva. Scrie în Constituție: treburile administrației curente și asta înseamnă foarte puțin. Deci nu mai poate să emită ordonanțe. Ordonanța e lege, nu poți să o joci așa cu un guvern de parcă mai stă pe acolo că nu vor să plece acasă. Nu pot să facă așa ceva. Nici să-și angajeze oamenii, nici asta n-ar mai putea să facă și multe altele. Adică fac acum tot ce nu s-ar putea face. Ideea e că vor rămâne așa făcute”, a declarat Augustin Zegrean pentru Gândul.

Ce a transmis Guvernul după adoptarea OUG:

„Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din data de 08.05.2026 a fost repusă ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative – adoptată de Guvern în ședința din 4 mai – pentru ca Executivul sa ia act de avizul negativ emis de Consiliul Legislativ pentru acest act normativ (…) Ordonanță de Urgență are scopul să adapteze cadrul legal pentru realizarea rapidă a unora dintre investițiile din industria de apărare, având în vedere oportunitățile create de accesarea programului SAFE, și să protejeze activele unor companii declarate strategice prin Hotărâre a Guvernului”, se arată într-un comunicat al guvernului.


AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Piața Roșie atacată de drone. Vladimir Putin se refugiază la mormântul lui Lenin. Cum arată Ziua Victoriei imaginată de IA

Parada Victoriei de la Moscova a stârnit creativitate internauților. Aceștia și-au imaginat cum ar fi arătat totul dacă Piața Roșie ar fi fost atacată...

Piața Roșie atacată de drone. Vladimir Putin se refugiază la mormântul lui Lenin. Cum arată Ziua Victoriei imaginată de IA

Parada Victoriei de la Moscova a stârnit creativitate internauților. Aceștia și-au imaginat cum ar fi arătat totul dacă Piața Roșie ar fi fost atacată...

Ryanair a decis că plece de pe al treilea cel mai mare aeroport din Grecia, acuzând creșterea taxelor

Compania aeriană irlandeză low-cost Ryanair a decis că plece de pe al treilea cel mai mare aeroport din Grecia, cel din Salonic, acuzând creșterea...

ULTIMA ORĂ