„Posibilă” explozie a unei ambarcațiuni în apropiere de Miami Beach. Cel puțin 15 persoane, rănite

Cel puțin 15 persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unei „posibile” explozii a unei ambarcațiuni în apropiere de Miami Beach.

Concret, este vorba despre o ambarcațiune charter care se afla în Biscayne Bay, lângă bancul de nisip Haulover, când a avut loc o explozie la bord, potrivit informațiilor preliminare furnizate de Comisia pentru Conservarea Peștilor și Faunei Sălbatice din Florida, scrie The New York Times.

Agenția Miami-Dade Fire Rescue a anunțat că echipajele de urgență au intervenit rapid în urma producerii incidentului. De asemenea, Paza de Coastă a SUA s-a numărat printre echipajele de urgență care au intervenit la fața locului.

Peste douăzeci de unități de salvare au intervenit la incident în jurul orei locale 12:48 și „au găsit mai mulți pacienți care aveau nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat Miami-Dade Fire Rescue într-un comunicat.

Potrivit Reuters, momentan, 11 persoane au fost transportate la spital. Nu se cunosc detalii suplimentare privind starea celor răniți, iar autoritățile nu au dezvăluit cauza incidentului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

„Este timpul să pleci cu demnitate”. Noul premier al Ungariei îi cere președintelui țării să demisioneze

Peter Magyar este oficial, începând de sâmbătă, premier al Ungariei. În primul său discurs după depunerea jurământului, acesta i-a cerut președintelui țării, Tamas Sulyok,...

Hantavirus – Nava de croazieră MV Hondius este aşteptată duminică dimineaţa în Insulele Canare pentru a fi evacuată

Nava de croazieră MV Hondius, la bordul căreia a fost detectat un focar de hantavirus, este aşteptată să sosească duminică în zori în largul...

Plan Roşu de Intervenţie în Dâmboviţa, după ce mai multe persoane au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară la un eveniment în Onceşti

Autorităţile din Dâmboviţa au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, după ce mai multe persoane au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară la un eveniment în...

ULTIMA ORĂ