Este doliu în lumea muzicii populare românești, după ce Maria Văduva, interpretă originară din Prahova, a murit la vârsta de 80 de ani. Era considerată „vocea de aur a cântecului muntenesc”. Vestea tristă a fost anunțată de artista Maria Loga. Interpreta de muzică populară va fi condusă pe ultimul drum marți, 12 mai 2026.
Intrepreta de muzică populară Maria Văduva s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Ea s-a numărat printre interpretele care au susținut și promovat muzica populară autentică, contribuind la păstrarea tradițiilor folclorice românești, arată CANCAN. De-a lungul carierei, artista a evoluat pe numeroase scene din țară, fiind apreciată pentru timbrul vocal cald și pentru interpretarea repertoriului popular.
„S-a lăsat cortina! Drum lin spre stele, stimată și iubită doamnă! O mare artistă și un om cald, cu un suflet de aur! Odihnă veșnică!”, a scris artista, mesaj care a fost preluat rapid și distribuit de fani și colegi din industrie.
Cântece cunoscute interpretate de Maria Văduva
- „La Crâșma Lui Nea Vasile”
- „Omul De Inimă Rea”
- „Au Pornit Olteni La Coasă”
- „Cine N-Are Noroc, N-Are”
- „A Plecat Neica De-O Lună”
- „Fluieră Badea Pe-Afară”
Maria Văduva va fi înmormântată pe 12 mai 2026
Maria Văduva va fi înmormântară marți, 12 mai 2026, la Ploiești.
„S-a stins din viată Maria Văduva, vocea minunată a Prahovei, o artistă foarte valoroasă a noastră a românilor. Dumnezeu să o odihnească în pace! Am colaborat cu dumneaei încă de la începuturile mele în televiziune. Era un om vesel, optimist si bun. Avea o sensibilitate aparte. Si-a închinat întreaga viață muzicii populare si a trăit prin muzică.
Lasă acum generațiilor viitoare cântecele ei minunate, o adevărată comoară de cântec popular autentic. Înmormântarea va avea loc marti la ora 13:00 la Ploiesti, la Biserica Eroilor Tineri. Trupul neînsuflețit este depus astăzi la capela Bisericii Eroilor Tineri. Astazi puteti sa va luati rămas bun de la dumneaei pâna pe la orele 20:00-21:00, mâine toata ziua, iar marți este înmormântarea”, a transmis Silvana Rîciu.
Autorul recomandă:
- A murit Ioan Isaiu. Actorul avea 56 de ani
- UDMR, în doliu. A murit Gyula Vida, unul dintre fondatorii partidului. Kelemen Hunor: ”Îi păstrăm amintirea cu respect și recunoștință”
- „Paganini rus” a murit într-un avion care a aterizat de urgență la București. Serghei Stadler avea 63 de ani
- A murit singurul vorbitor de chineză din Parlamentul României. Din ce partid făcea parte
- Doliu la AUR. A murit Dan Artimon
- Doliu la CFR Cluj. A murit Péter Pál, unul dintre acționarii clubului
Sursă foto: Facebook/capturi video
MAI MULT GANDUL.RO

