Studiu pe 20 de milioane de oameni. Semnele zodiacale nu au nicio influență asupra compatibilității romantice

Studiul a fost realizat pe 20 de milioane de persoane în 2007, dar rezultatele cercetării au fost reinterpretate recent, potrivit Live Science. În lucrarea „Ce spune știința despre astrologie”, autorul Carlos Orsi a examinat studiul care a arătat că semnele zodiacale nu au nicio influență asupra relațiilor romantice.

Cercetătorii sunt de acord că persoanele care au o vârstă, educație, clasă socială, religie, etnie similare sunt mult mai predispuse să se căsătorească decât cele care sunt diferite în aceste privințe. Cuplurile sunt considerate ca fiind potrivite pe baza aspectului sau a personalității.

Totuși, dacă există compatibilitate astrologică, efectele acesteia ar trebui să fie observabile, a fost ideea de la care a pornit Carlos Orsi. El a analizat numeroase persoane și a descoperit că există mult mai multe cupluri „incompatibile” din punct de vedere astrologic decât se crede.

Ideea de compatibilitate sau incompatibilitate astrologică în dragoste are o puternică popularitate. De aceea, astrologia este un domeniu în creștere în întreaga lume.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

PNL: 6 days have passed since the vote on the motion of censure, PSD has not presented any solution

Every day in which this political and governmental crisis, generated by PSD, is artificially maintained costs Romania, warns PNL. The message was sent via a...

Tranzacție cu impact în România – Blackstone cumpără o participație majoritară la cel mai mare retailer online din Grecia, prezent și pe piața locală

Gigantul american de private equity Blackstone, cel mai mare administrator de active alternative din lume, va prelua o participație majoritară în Skroutz, cel mai...

Tranzacție cu impact în România – Blackstone cumpără o participație majoritară la cel mai mare retailer online din Grecia, prezent și pe piața locală

Gigantul american de private equity Blackstone, cel mai mare administrator de active alternative din lume, va prelua o participație majoritară în Skroutz, cel mai...

ULTIMA ORĂ