Mama jandarmului împușcat mortal de către un superior: „Am înțeles că nu avea un comportament adecvat, dar cineva l-ar fi facilitat în structură”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, mama lui Răzvan, jandarmul ucis la antrenament, a vorbit despre moartea nefastă a fiului său și despre lacunele din sistem care au dus la această tragedie. Urmărește aici, integral, emisiunea „Martorii”.

Mama jandarmului care, în urmă cu un an, a fost împușcat mortal de către un superior în timpul unui exercițiu, a vorbit deschis despre acestă tragedie. Femeia susține că foști colegi ai fiului său, care vor să-și păstreze anonimatul, i-ar fi transmis faptul că colonelul Chiorbeacă ar fi avut constant derapaje comportamentale. Acesta ar fi obișnuit să se joace cu pistolul și să-l îndrepte spre colegi, susține mama jandarmului.

„Am înțeles că nu avea un comportament adecvat statutului pe care îl ocupa în Jandarmerie, în Brigada Specială. Adică, foarte pe înțelesul nostru așa, se juca cu pistolul mereu, îl îndrepta spre colegi și, adică, făcea și niște gesturi mai nelalocul lor.”

„În facultate, Chiorbeacă a trecut ca gâsca prin apă”

De asemenea, femeia a vorbit despre favoritismele din sistem. Ea a explicat cum incompetența protejată a dus la acest eveniment nefast. Tot din surse anonime, mama a aflat detalii despre familia colonelului. Mătușa celui care i-a împușcat fiul ar fi lector universitar. Iar în urma favorurilor oferite de către aceasta, ar fi reușit să-și bage nepotul în funcție, afirmă invitata.

„Colegi care doresc să-și păstreze anonimatul ne-au spus că mătușa lui era lector la nu știu ce universitate și el a făcut-o, în termen popular, a trecut ca gâsca prin apă. Ca să înțelegem toți. Și pentru că doamna a facilitat la mulți, și ceilalți i-au întors favorurile, băgându-l în structură.”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Tragedie în Vrancea. O fată 14 ani și-a pus capăt zilelor. Ce au transmis autoritățile

O intervenție de urgență s-a desfășurat, astăzi, 11 mai 2026, în satul Varnița, comuna Răcoasa, din județul Vrancea. O fată în vârstă de 14...

Oana Țoiu, explicații la Bruxelles după moțiunea anti-Bolojan: „Am trecut printr-o dezbatere aprinsă în Parlament”

Oana Țoiu a declarat, luni, 11 mai, la Bruxelles, că schimbările politice de la București nu afectează orientarea europeană și transatlantică a României. Ministrul...

Vrancea – O fată de 14 ani din Răcoasa, găsită decedată. Poliţiştii au deschis o anchetă

O fată în vârstă de 14 ani din comuna Răcoasa, judeţul Vrancea, a fost găsită decedată luni dimineaţă, într-o anexă a locuinţei, poliţiştii deschizând...

ULTIMA ORĂ