Declarație surprinzătoare a lui Benjamin Netanyahu: „În Iran numesc străzi după mine. Mă numesc „Bibi joon”, iubitul Bibi“

Benjamin Netanyahu a declarat, într-un interviu acordat emisiunii „60 Minutes” de la CBS News, că în Iran se numesc străzi în cinstea lui. Prim-ministrul Israelului susține că iranienii îl numesc „Bibi-joon“, ceea ce în traducere din farsi ar însemna „iubitul Bibi“ sau „preaiubitul Bibi“.

„Această țară micuță (Israelul) s-a ridicat ca un gigant, știi, pentru a… pentru a lupta pentru propria-i supraviețuire, dar nu doar pentru a noastră. Domnule maior, vreau să știți că în Iran au numit străzi după mine. Știați asta? Ei bine, și după președintele Trump, evident, pentru că el conduce… lupta.

Dar ei au chestia asta… Eu nu vorbesc farsi, dar ei îmi spun Bibi-joon, iubitul Bibi, Bibi-joon. Dau numele meu unor piețe publice, și de îndată ce pun… știi tu, pun plăcuțele pe arcadă, Gărzile Revoluționare le dărâmă.

Dar ei știu că, în timp ce luptăm pentru noi înșine, luptăm și pentru ei. Ei înțeleg ceea ce puțini dintre liderii europeni conștientizează, și anume că, luptând aici, împiedicăm islamismul militant să pună stăpânire pe țările lor, un proces care, din păcate, a avansat destul de mult.

Ei înțeleg asta. Așa că, știi, sunt… sunt foarte mândru de faptul că poporul evreu din Israel și cetățenii neevrei ai Israelului s-au unit, că am lăsat deoparte neînțelegerile noastre. Sunt multe. Suntem o țară plină de viață.“, a transmis Netanyahu în cadrul interviului difuzat seara trecută.

Netanyahu: războiul ar putea fi reluat, uraniul îmbogățit trebuie „scos din Iran”

Obicialul a mai transmis că Israelul și Statele Unite rămân hotărâte să împiedice Iranul să obțină arme nucleare, avertizând că acțiunile militare ar putea fi reluate dacă eforturile diplomatice eșuează. Potrivit lui Netanyahu, conflictul din Iran a remodelat echilibrul puterii în Orientul Mijlociu.

„Cred că s-au obținut rezultate importante, dar nu s-a terminat, deoarece mai există încă material nuclear, uraniu îmbogățit, care trebuie scos din Iran”, a declarat Netanyahu când a fost întrebat dacă războiul cu Iranul s-a încheiat. El a afirmat că instalațiile de îmbogățire trebuie încă dezmembrate, că rețeaua de grupări afiliate Iranului rămân active și că Teheranul continuă să producă rachete balistice.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Netanyahu, război deschis cu Trump. Premierul Israelului anunță că vrea să renunțe la ajutorul financiar oferit de SUA. „Să începem acum”

Dezvăluiri Wall Street Journal: Bază secretă în Irak construită de Israel, pentru războiul împotriva Iranului

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Indicele de la Bursa de Valori București atinge un nou maxim istoric. Luni dimineață a depășit pragul psihologic de 30.000 de puncte

Indicele de referință al Bursei de Valori de la București a atins luni, 11 mai, un nivel pe care nu l-a mai văzut niciodată, într-o...

Kelemen Hunor, discuţii cu Sorin Grindeanu, la Parlament: Eu doresc refacerea coaliţiei, fiindcă în acest moment este singura variantă prin care, cel mai puţin pentru o perioadă scurtă, poţi...

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după ce a avut o discuţie cu liderul PSD Sorin Grindeanu, la Parlament, că el doreşte refacerea...

Lacul Herăstrău va fi golit pentru consolidarea malurilor

Va fi necesară golirea lacului din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) pentru consolidarea malurilor, a spus primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.

ULTIMA ORĂ