O intervenție de urgență s-a desfășurat, astăzi, 11 mai 2026, în satul Varnița, comuna Răcoasa, din județul Vrancea. O fată în vârstă de 14 ani și-a pus capăt zilelor. Puțin trecut după ora 10:00, dispeceratul SAJ Vrancea 112 a fost alertat cu privire la o minoră care a fost găsită în stare de inconștiență.
„Dispeceratul SAJ Vrancea 112 a fost alertat la ora 10:08 cu privire la o minoră găsită în stare de inconștiență, în urma unei tentative de suicid prin spânzurare”, comunică SAJ Vrancea.
Fata de 14 ani din Vrancea a murit
Având în vedere gravitatea situației, au fost direcționate imediat două echipaje de ambulanță. O ambulanță tip B2 cu asistent de la cea mai apropiată substație, Panciu și o ambulanță tip C2 cu medic de la stația centrală Focșani. Primul echipaj ajuns la fața locului a început imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, acestea fiind continuate și intensificate odată cu sosirea echipajului cu medic.
„În ciuda eforturilor medicale susținute, organismul copilei nu a răspuns la manevrele de resuscitare. Medicul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul minorei la fața locului”, mai transmit reprezentanții SAJ Vrancea.
Cazul a fost preluat de organele de poliție pentru cercetările specifice în vedere stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Autorul recomandă:
- 137 de percheziții în patru județe din Bucovina și Moldova. BCCO a destructurat o grupare care aducea în România marfă de contrabandă din Ucraina
- Accident feroviar în Argeș. O mașină a fost acroșată de un vagon de tren
- Dezastru în Vaslui: Alunecări de teren masive lasă gospodăriile izolate și blochează accesul în localitatea Dodești
- Tragedie pe DN 66. Șoferul unui TIR a murit după ce s-a izbit de un autoturism
- Mama jandarmului ucis în poligon, momentul aflării cumplitei vești: „Am fost sunată, am crezut că e o glumă. Nu așa se anunță o știre despre un deces”





