Vești bune pentru Zelenski: UE începe săptămâna viitoare să-i vireze Ucrainei cele 90 de miliarde de euro promise

Comisarul pentru Extindere, Marta Kos, anunță că Uniunea Europeană va începe săptămâna viitoare rambursarea împrumutului de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei. Prima tranșă de bani va veni în câteva zile, notează Mediafax.

Într-o conferință de presă susținută înainte de reuniunea miniștrilor de Externe din UE, Kos a vorbit despre ajutorul pentru Ucraina.

„Putem începe negocierile”

Astfel, Comisia Europeană se așteaptă să trimită Ucrainei prima tranșă din cele 90 de miliarde de euro săptămâna viitoare. Acest pachet a fost aprobat în luna aprilie, după ce și Ungaria și-a dat acordul, în urma schimbării conducerii la Budapesta.

De asemenea, Marta Kos a mai anunțat că Uniunea Europeană ar putea începe negocierile de aderare cu Ucraina până la sfârșitul lunii iunie: „Îi voi îndemna pe miniștri astăzi. Putem începe negocierile privind primul grup înainte de sfârșitul președinției cipriote a Consiliului UE și putem deschide celelalte cinci grupuri în iulie”.

În aprilie, Uniunea Europeană a aprobat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Banii sunt garantați de bugetul european. Din această sumă, 60 de miliarde de euro vor fi alocate pentru achiziții militare, iar 30 de miliarde de euro pentru sprijin bugetar.

Prima tranșă este programată să sosească în mai. Fondurile sunt destinate perioadei 2026-2027.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Trump oprește conducta cu bani către Ucraina. Niciun dolar nu e prevăzut pentru 2027. Câte sute de miliarde de dolari s-au scurs din SUA în 4 ani de război

Politică haotică în Ucraina? Carnegie: „Stat aliniat strategic cu Occidentul, slab instituțional, fragil politic și dificil de integrat”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

ULTIMA ORĂ Ieftinire a motorinei în stațiile MOL, OMV și Petrom

Prețul motorinei a fost redus luni după amiază cu 15 bani pe litru în stațiile liderului pieței, Petrom și OMV, dar și în cele...

ANAF: Înregistrarea sediilor secundare ca plătitoare de salarii. 30 iunie 2026, termen pentru depunerea Formularului 060

Contribuabilii care au organizate și/sau înregistrate fiscal mai multe sedii secundare pe raza teritorială a aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale cu domiciliul lor fiscal trebuie să...

Competiția dintre Shein și Temu se mută la Înalta Curte din Londra. Acuzația privind nereguli „la scară industrială” a fost întâmpinată cu o contra-pretenție

Platforma online de modă rapidă Shein a acuzat Temu de încălcarea drepturilor de autor „la scară industrială”, în timp ce populara aplicație de comerț...

ULTIMA ORĂ