Valentin Stan: Președintele României nu are voie să pună premier pe cine vrea el. Nicușor își ia puterea de decident, ceea ce e neconstituțional

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum Președintele României nu decide el cine este premier, ci doar numește propunerea majoritățiiUrmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Valentin Stan: Îl mai ții minte pe Băsescu? În 2009 au făcut ăștia coaliția aia nefericită să-l facă pe Iohannis premier. Și a trimis să înregistreze la tribunal, în condițiile în care legea partidelor specifica în clar că n-au nevoie. Îl mai ții minte pe Băsescu atunci când a spus: și dacă se dărâmă planeta, nu-l pun pe Ponta premier? Până și Băsescu, la un moment dat, când a vorbit urna, a zis de ce să mă scarpin…

Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum Președintele României nu decide el cine este premier, ci doar numește propunerea majorității. Acesta a început prin a spune că CCR i-a atras atenția lui Iohannis în 2014 că rolul președintelui nu e să decidă cine va fi premier. Jurnalistul susține că Nicușor încalcă Constituția spunând că nu permite să fie un premier de la AUR. Mai mult de atât, acesta susține că Nicușor și-a luat putere de decident în chestiunea premierului.

În anul de grație 2014, Iohannis a vrut să facă o măgărie. Și a mâșinat el acolo niște gărgărițe și a zis el bă, avem oarece forță și sfoară în populație… Hai să băgăm niște alegeri anticipate. Facem schema aia, resping, propun, resping din nou și facem alegeri anticipate. Și s-a trezit unu… Bună ziua, dumneavoastră sunteți Curtea Constituțională? Unde mai apoi să vină Simina Tănăsescu aia și cu ăla, Enache și cu ăștia care rup alegerile în două și te bat pe genunchi până îți cade democrația pe nară? Da, ăia suntem. Și cum facem noi acum aici? Și a ce au zis? Bă, zice, păi nu merge așa. Nu merge așa, pentru că președintele nu poate să numească pe cine vrea el. Ce ți-a zis Nicușor? Aoleu, că se asigură el… Că ce? Că nu vin ăștia anti-occidentali la putere. Ce face președintele? Nu poate avea rol de decident în această procedură. Păi Nicușor ce ți-a zis? El e decident. Președintele are doar competența de a desemna drept candidat reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritate absolută a mandatelor parlamentare. Deci, vine alianța aia sau amărâta aia de majoritate și spune ăsta al nostru. Și ce face președintele? Zice am înțeles și se supune. Îl mai ții minte pe Băsescu? În 2009 au făcut ăștia coaliția aia nefericită să-l facă pe Iohannis premier. Și a trimis să înregistreze la tribunal, în condițiile în care legea partidelor specifica în clar că n-au nevoie. Îl mai ții minte pe Băsescu atunci când a spus: și dacă se dărâmă planeta, nu-l pun pe Ponta premier? Până și Băsescu, la un moment dat, când a vorbit urna, a zis de ce să mă scarpin, că e de-al meu…

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ultimii pasageri au părăsit nava afectată de hantavirus. Căpitanului vasului: Ultimele săptămâni au fost extrem de dificile

Ultimii pasageri ai navei de croazieră pe care s-a descoperit un focar de hantavirus au părăsit luni seară ambarcațiunea.

Ultimii pasageri au părăsit nava afectată de hantavirus. Căpitanului vasului: Ultimele săptămâni au fost extrem de dificile

Ultimii pasageri ai navei de croazieră pe care s-a descoperit un focar de hantavirus au părăsit luni seară ambarcațiunea.

Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties, vine la Conferința Profit.ro Imobiliare – Ediția a VI-a

Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties, vine la Conferința Profit.ro Imobiliarele se rescriu: investitori noi, reguli noi, oportunități noi - Ediția a...

ULTIMA ORĂ