Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a participat, luni, la reuniunea Consiliului Educație, Tineret, Cultură și Sport, eveniment realizat cu sprijinul Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene, unde a participat și Roxana Mînzatu, Vicepreședintă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.
În cadrul evenimentului, Ministerul Educației și Cercetării a aprobat documentele despre „Abordarea generală parțială privind propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a programului Erasmus+ pentru perioada 2028 – 2034 și de abrogare a Regulamentelor (UE) 817/2021 și (UE) 888/2021”, respectiv „proiectul de Concluzii ale Consiliului UE privind profesorii în era inteligenței artificiale”.
Viitorul program Erasmus, un instrument de cooperare europeană
Potrivit comunicatului de presă transmis de instituție, „România consideră viitorul program Erasmus+ 2028 – 2034 un instrument strategic pentru consolidarea mobilității educaționale și a cooperării europene”.
De asemenea, noua structură va ajuta la creșterea calității, relevanței și rezilienței sistemelor de educație din Europa.
România a susținut inițiativa Comisiei Europene privind dezvoltarea talentelor și promovarea excelenței, considerată esențială pentru creșterea competitivității Uniunii Europene la nivel global, iar programul Erasmus+ va continua să sprijine alianțele universităților europene și colaborarea cu alte programe, precum Orizont Europa și Fondul European pentru Competitivitate.
În contextul erei inteligenței artificiale, documentul adoptat de Consiliu promovează integrarea responsabilă, echitabilă și eficientă a inteligenței artificiale în școli. România a susținut valorificarea potențialului AI pentru stimularea creativității, inovării pedagogice și personalizării procesului educațional, prin resurse adaptate nevoilor elevilor și trasee de învățare mai flexibile și incluzive.
În același timp, „ministerul consideră că noile tehnologii trebuie să sprijine activitatea profesorilor, fără a înlocui rolul lor esențial sau autonomia profesională”, se mai precizează în comunicat.
Prioritățile Ministerului Educației
Ministrul Mihai Dimian a discutat cu omologii săi din Cipru, Irlanda și Austria iar, în cadrul dezbaterii „Competențele de bază și Spațiul european al educației: construirea de punți către viitor”, el a declarat că „reducerea disparităților, în special între mediul urban și rural, consolidarea parcursurilor de învățare pe tot parcursul vieții și asigurarea unei alinieri mai strânse la nevoile pieței muncii rămân priorități esențiale, pe baza cărora poate fi construit un sistem de educație și formare orientat spre viitor și rezilient”.
Mihai Dimian a reamintit, totodată, de faptul că România participă la clusterul european de consiliere reciprocă pentru competențe de bază, inițiativă care va contribui la dezvoltarea viitorului mecanism de sprijin al Comisiei Europene, în domeniul competențelor de bază.
Ministrul Educației a avut o întâlnire și cu Oksen Lisovyi, ministrul Educației și Științei din Ucraina, în cadrul căreia a subliniat importanța asigurării continuității și disponibilității învățământului liceal în limba română în toate regiunile din Ucraina, locuite de minoritatea română. Dialogul între cei doi miniștri a oferit ocazia de a prezenta măsurile, inclusiv de ordin legislativ, promovate de autoritățile din Ucraina, în sprijinul învățământului liceal în limba română, precum și oportunitățile de colaborare în acest domeniu.
De asemenea, a avut o discuție cu Giuseppe Valditara, ministrul Educației și Meritului din Italia, despre participarea României la evenimentele promovate în zona mediteraneeană, în domeniul învățământului profesional și tehnic.
MAI MULT MEDIAFAX





